V. S.
Un bărbat a fost rănit într-o explozie care a avut loc, ieri, în jurul prânzului, pe platforma rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploiești. Potrivit ISU Prahova, explozia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru evaluarea, tratamentul și transportul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, ce prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul membrului inferior stâng. Acesta a fost preluat și transportat la UPU Ploiești.
Reprezentanții IPJ Prahova au transmis, în legătură cu acest eveniment:
”La data de 20 octombrie 2025, în jurul orei 11.47, dispeceratul Poliției Municipiului Ploiești a fost sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie de 39 de ani, cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Ploiești, s-a produs o explozie la un canal de vizitare a conductelor, în urma căreia o persoană a fost rănită. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 58 de ani, angajat al societății comerciale, în timp ce efectua lucrări de reparații, ar fi fost lovit de capacul din beton al unui canal de vizitare, capac aruncat în urma unei explozii provocate de acumularea de gaze generate de scurgerea unor deșeuri în canalul respectiv. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.
Totodată, a fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova despre producerea evenimentului, pentru continuarea cercetărilor de specialitate”, a transmis IPJ Prahova.
În această perioadă, rafinăria Petrotel-Lukoil este în revizie generală, care ar urma să se încheie în luna noiembrie.
Pe 16 octombrie, reprezentanții rafinăriei anunțau că ”pentru modernizarea echipamentelor și o operare cât mai sigură și cu un impact cât mai redus asupra mediului, rafinăria PETROTEL-LUKOIL S.A. va derula, în perioada 17 octombrie – 30 noiembrie 2025, revizia capitală planificată. Lucrările se vor derula conform celor mai exigente standarde tehnice și de siguranță aplicabile industriei petroliere din România”. Durata totală a reviziei este estimată la aproximativ 45 de zile, în funcție de complexitatea intervențiilor și de rezultatele inspecțiilor din teren.
Până la ora închiderii ediției, reprezentanții rafinăriei Petrotel-Lukoil nu au transmis un punct de vedere privitor la acest incident.