Săptămâna trecută, Sala Sporturilor din Cluj a fost gazda Campionatului Balcanic de Lupte, o competiție care a adunat cei mai buni tineri luptători din regiune. Printre performerii turneului s-au numărat și sportivii Clubului Sportiv Petrolul Ploiești, care au reușit rezultate remarcabile, confirmând tradiția și valoarea școlii ploieștene de lupte.
Cinci sportivi au reprezentat cu onoare clubul la competiția balcanică, aducând acasă trei medalii – o dovadă a pasiunii, disciplinei și ambiției care definesc echipa.
Rezultatele sportivilor CS Petrolul Ploiești:
Categoria U17:
Erick Pătru – vicecampion balcanic. Campion european U15 și finalist la Campionatul Mondial U17, Erick își confirmă încă o dată valoarea, prin muncă, seriozitate și determinare.
Alexandra Miliu – locul 3.
Alexandra Lica – meciuri extrem de disputate cu adversare din Turcia, Croația și Kosovo.
Categoria U15:
Andreea Iordache – campioană balcanică, performanță care încununează un sezon excelent.
Noelia Marinescu – a ajuns până în finala pentru locul 3, demonstrând un spirit de luptă exemplar și un potențial promițător.
„Nu e vorba doar de a câștiga o luptă, ci de a deveni mai puternic după fiecare”, au transmis antrenorii clubului, Andreea și Ionuț Pătru.