Luiza Rădulescu Pintilie
”Fiecare are în mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să-i dea o formă”. (Goethe)
Timp de aproape patru ceasuri, sub semnul unei toamne a cărei frumusețe o tulbură prea des realitatea de fiecare zi- și, nu de puține ori, de-a dreptul răscolitor- întâlnirea de suflet găzduită, în simbolicul și impunătorul Palat al Culturii din Ploiești, de Sala ” Marea Unire”, s-a dovedit nu doar cu mult mai mult decât evenimentul dorit a fi, ci și deasupra … premeditării sale. Și pentru a risipi îndoiala asupra unei aprecieri obiective- deși nu neg cu totul și o firească alăturare sufletească la echilibrul și rigoarea relatării- mă grăbesc să înscriu, cu recunoștință și deopotrivă cu smerenie, chiar de la începutul acestei cronici, câteva dintre multele mesaje pe care continui să le primesc despre cea de-a II-a ediție de gală a podcastului ”Fericire cu premeditare” pe care îl realizez și îl prezint:”Am trăit cea mai frumoasă seară a anului 2025, alături de distinșii oaspeți ai doamnei jurnaliste Luiza Rădulescu Pintilie, cea care dă un sens aparte și celor mai simple cuvinte. Compoziția alcătuită din atitudini elegante, gesturi discrete și daruri cu grijă alese a devenit un simbol ce naște povești cu semnificații pe care nu le întâlnim prea des .Așa se face că aseară am putut trăi, cu adevărat, starea de Fericire mai mult decât câteva clipe, așa cum o trăiesc de multe ori”; ”Mulțumim pentru invitația la acest eveniment, la care eleganța a fost în prim-plan!” ; ”Felicitări pentru organizarea impecabilă și pentru ținuta evenimentului ”; ”Vă mulțumesc, distinsă Doamnă a Fericirilor, că existați, vă mulțumesc pentru că a existat întâlnirea noastră, vă mulțumesc pentru recunoașterea valorilor”; ”am asistat cu adevărat la o poveste superbă a fericirii”; ” admirație și prețuire pentru sensibilitatea și eleganța cu care atingeți inimile celor din jur”; ”ați făcut fericiți un întreg cor, pe părinți și pe preotul lor”; ”ați reușit , sădind semințe de fericire și adunând în jur oameni de calitate, să provocați fericirea”.
Și nu aș fi așezat în aceste rânduri asemenea cuvinte de apreciere exprimate public dacă ele nu ar confirma exact ceea ce am gândit, am sperat, am dorit și am visat cu ochii deschiși să fie gala fericirilor de toamnă : o onorare, în firescul, în simplitatea, în normalitatea, în echilibrul , în frumusețea, în lumina ei, a fericirii de fiecare zi din viața așa cum e pentru fiecare dintre noi. Altfel spus, nu a acelei mari și iluzorii fericiri după care tânjim în permanență, pe care o căutăm, pe care o așteptăm, pe care ne-o închipuim până la frustrare și dezamăgire, pierzând adesea clipa de fericire deja venită și ratând șansa de a ne bucura de darul pe care ni-l face viața prin fiecare zi. Din gândurile acestea s-a și născut ceea ce a devenit pentru mine un proiect de suflet- podcastul ”Fericire cu premeditare”- și tot ele au condus fiecare conversație de la inimă la inimă cu distinșii mei interlocutori- cărora le exprim și prin aceste rânduri întreaga gratitudine- și dialogul nostru cu cei care ne privesc și ne ascultă, ale căror reacții au completat, au armonizat și mai ales au validat fiecare poveste adevărată de viață prin adevărul propriilor trăiri, întâlnindu-se toate într-un punct comun: nu există fericire fără nefericire și nici una , nici cealaltă nu este definitivă. De aceea , important rămâne echilibrul. Până la urmă, noi dăm șansă fiecărei zile să fie cea mai fericită din viața noastră și, fără a fi simplu sau ușor, depinde de noi să alegem să fim fericiți.
Șansa aceasta am ales să o dau, la rându-mi, zilei de vineri-17 octombrie a.c. încât să devină ziua unei clipe de fericire în plus prin care să pot mulțumi distinșilor mei interlocutori- persoane publice, cu responsabilități oficiale, oameni de cultură și artiști, dascăli, preoți și medici, reprezentanți ai mediului de afaceri , cu cariere împlinite sau visând la împlinirea lor- pentru echilibrul, pentru sinceritatea, pentru modestia- tot mai greu de găsit astăzi- cu care au acceptat dialoguri ale căror întrebări nu le-au știut înainte, duse mai de fiecare dată până la granița sensibilă a grădinii sufletești, a mărturisirii niciodată făcute până atunci, a propriilor întrebări nemaipuse și , cu atât mai mult, inspirând, motivând, oferind răspunsuri, după cum au venit, aproape fără excepție, ecourile de dincolo de … sticla ecranului televiziunii DADA TV care găzduiește, sâmbăta dimineața, podcastul ”Fericire cu premeditare”, sau postările din social media . Am fost astfel, mai mult decât onorată, să confer titlul onorific de ”Ambasador al fericirii” pentru ”străduința de a da vieții de fiecare zi sens și rost, sub semnul frumuseții, al simplității, al adevărului, al împlinirii și al speranței și de a dărui, prin generozitatea, profesionalismul și arta împărtășirii lor, o clipă în plus de fericire pentru lumea, timpul și oamenii din jur”, unor personalități ale comunității prahovene și nu numai : cunoscutul și apreciatul artist plastic și profesor Marcel Bejgu; tânăra profesoară Florentina Boștină, președinte al Asociației “ Laurii Blejoiului “;profesor și inspector școlar, mentor pentru multe generații de dascăli, Viorel Dinu; artista și profesoara Adela Dumitrache Dumitru, fondatoare a grupului “Mândrele de la Ploiești” ; medicul primar Iuliana Filip- cu specializare în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, fondatoare a Clinicii „Novus Medical” Ploiești; psiholog, profesoară și astrolog Ruxandra Grancea; artistul plastic Aida Ionescu; etnomuzicologul Maria Tănase Marin – profesoară și om de televiziune; Loredana Mocescu- specialist în dezvoltare personală, consiliere în psihoterapie pozitivă și facilitator în constelații familiale ; Aliona Metea- consilier pentru integrarea refugiaților ucraineni; Paul Palaș-director general al Hotelului Central Ploiești; muzeograful Gabriela Nicolau; pianistul David Petre-student la Conservatorul Regal de Muzică din Madrid; ing. Tiberiu Pîrvu-director general al societății Uzina Mecanică Plopeni;preotul Ștefan Potop, slujitor la Biserica ” Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Blejoi; conf. univ. dr. Diana Rînciog , cadru didactic la Universitatea Petrol –Gaze Ploiești; profesoara Tereza Sandu, mentor pentru multe generații de artiști flautiști, nu puțini evoluând pe mari scene ale lumii; etnolog Anișoara Ștefănucă ; medicul primar Violeta Tănase- specializată în medicina de urgență, coordonatoare a departamentului UPU al Spitalului Județean Ploiești.
Continuând bucuria dialogurilor pe care le-am purtat în cadrul podcastului ”Fericire cu premeditare”, aceleași diplome au ajuns sau urmează să ajungă la artizanul Loredana Florentina Clinci, fondatoare a “ Atelierului sânzienelor” Valea Doftanei : artistul plastic Delia Sechel Perrois ( Geneva); academicianul Valeriu Matei; artistul plastic Gheorghe Mosorescu- președinte al Filialei Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România; actrița Theodora Sandu, interpreta rolului principal feminin al Prințesei Maruca din primul film artistic românesc dedicat muzicianului de geniu George Enescu și Taraful de la Vărbilău, condus de Mioara Radu, cea supranumită ”Cesaria Evora” de România.
Purtătoare ale aceluiași simbolic sigiliu de vechi înscris, dar mai ales ale marii mele recunoștințe, am fost onorată să înmânez câteva diplome ”în semn al alesei și sincerei gratitudini pentru frumoasa susținere pe care am primit-o astfel încât dialogurile de la inimă la inimă ale podcastului <<Fericire cu premeditare>> să-și facă auzite rostirea și sufletul”, însoțite de asemenea de semințele și florile fericirii , acestea revenind : doamnei Martha Maria Mocanu-director general al firmei BES România, pentru suportul acordat începerii acestui proiect de suflet, domnului Claudius Dociu- fondator și director al postului de televiziune DADA TV , care găzduiește dialogurile despre fericire, doamnei Mihaela Radu- director al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”, care mi-a fost aproape în organizarea celor două ediții ale Galei ”Premiilor Fericirii” și jurnalistei Nicoleta Dumitrescu- ”martoră” de suflet a emoțiilor și mărturisirilor cu care plec și mă întorc în redacție de la fiecare înregistrare a unui nou episod al podcastului.
Și ce bucurie pentru mine să am sub priviri încă o dată confirmarea a ceea ce am învățat de la profesorii mei , iar profesia de jurnalist mi-a reamintit în toți anii în care am slujit-o cu credință și –recunosc- cu frumoasă patimă: nicio premeditată regie nu poate întrece realitatea! Așezând, cu propriile mâini, cuvintele tipărite ale fiecărei diplome sub parafarea unui sigiliu din ceară roșie încât hârtia de culoarea vechilor hrisoave să-și adauge și mai multă solemnitate, am văzut cu ochii minții și am întrezărit cu sufletul emoția momentului. Dar ceea ce s-a întâmplat în fiecare clipă a ceremoniei de lângă… copacul fericirii și în frumoasa galerie a copacilor și florilor pictate, în stilu-i atât de aparte, dăruitor de bucurie, de tihnă sufletească și armonie, de artistul pastic Marcel Bejgu, a depășit cu mult așteptările, fiindcă a avut cea mai frumoasă dintre strălucirile și cea mai nobilă dintre măririle pe care numai sinceritatea le putea da . Și, spre bucuria mea și a acelora care mi-au făcut onoarea să îmi fie aproape la Gala Fericirii, le-a dat cu asupră de măsură. Încât acolo , în mijlocul scenei, lângă arborele cu ramuri de măr – amintind de anotimpul roadelor, dar și de povestea merelor de aur ce ne-a fericit tuturor copilăria, îngemănate cu ramuri de salcie binecuvântată să ocrotească și să îndepărteze răul, cu ramuri de magnolie ce vestește, cu flori albe-stelate, desprimăvărarea, dar și cu crengi din arborele de mătase, purtător și al numelului de copac al fericirii și al liniștii – în tratamentele tradiționale florile și scoarța fiind considerate tămăduitoare, însoțirea diplomei de însemnul simbolic al câtorva semințe ale fericirii a dat și mai multă forță încredințării în taina și frumusețea vieții, în speranță, în renaștere și continuitate chiar și în vremuri tulburi-aidoma celor pe care le trăim, între trecut și viitor, între generații. Și , nu în ultimul rând, și-a făcut loc și mai luminos, mărturisită fiind în cuvinte, în înseninări ale chipului, în lacrimi, în aplauze ori în clipe de tăcere venite aproape ca la un semn, convingerea că niciodată nu e prea târziu să alegem să vedem, să simțim , să trăim fericirea sădită în ființa noastră omenească și , mai ales, împărtășind-o, să o sădim și în jurul nostru. Ca să devină, prin semințele dăruite celor de pe scenă, dar și fiecăruia dintre oaspeții de seamă din sală, aidoma miracolului pe care îl poartă cu sine fiecare dintre ele : zorele vestitoare ale darului unei noi zile de trăit, floarea soarelui care caută mereu lumina, amintindu-ne că umbrele care ne stau în cale sunt doar punți pe care să mergem spre înseninare, busuioc-aliat al binelui, ancoră de credință și iubire, dar și levănțică – păstrătoare a amintirilor despre cine suntem. Iar, într-un fel, am avut, în nu puține momente, sentimentul că semnificațiile acestea au căpătat chiar acolo, pe loc, acoperirea unei realități care s-a întrecut pe ea însăși. Multiplicându-se aproape cu fiecare dintre invitații din sală, cunoscuți și păstrați în gând și în inimă dincolo de interviurile și de articolele din ziarul ”Prahova”, de paginile de carte pe care mi-am pus de fiecare dată lângă modesta semnătură de jurnalist și amprenta sincerității sufletești plină de recunoștință pentru că fiecare în parte a adăugat, în timp, ceva care m-a modelat, m-a inspirat, m-a motivat. Și făcându-mi și mai mare bucuria pentru că, dăruind, am primit la rândul meu o stare de fericire greu de cuprins în cuvinte. Cum să mulțumesc, de exemplu, îndeajuns pentru florile fericirii ce au înnobilat cupele unicat pe care le-am putut dărui, alături de diplome și semințele fericirii, așa cum mi-am dorit, premiaților serii? A fost de ajuns o simplă rugăminte și răspunsul, necondiționat, al domnului Gheorghe Petrache – fondatorul firmei Romblast Păulești a luat forma sticlei turnate cu măiestrie în foc și apoi pictată cu florile tuturor anotimpurilor cu o artă și un har ce au cucerit mari galerii ale lumii. Și aceeași realitate, care nu lasă nimic la voia întâmplării, mi-a amintit și că aceeași artă și același har sunt întruchipate de asemenea în vitraliile și în candelabrele somptuoase ce înnobilează Sala Coloanelor din Palatul Culturii ce a găzduit întâlnirea de suflet la care fac referire aceste rânduri și pentru realizarea cărora, pentru a păstra autenticitatea celor inițiale, din anul 1926, sticla a fost învechită, în atelierul de la Păulești, după o tehnică specială. Iar deodată cu lumina înserării prefirată frumos prin asemenea vitralii, dincolo de ușa impunătoare a sălii ce a găzduit evenimentul, fericirile de toamnă și-au adăugat, lângă cuvintele pline de emoție ale celor acreditați drept ambasadori în numele fericirii, vocea muzicii. Cea despre care se spune că și de ne-am fi născut fără suflet ni l-ar fi putut dărui nouă, oamenilor. Sub puterea atâtor frumoase trăiri ce mă încearcă încă, îmi iau îndrăzneala să spun că de data aceasta a izbutit chiar să ne adauge încă un suflet. În acordurile chitarelor vibrând înalt, a bucurie, Mihaela Drăgănescu și Radu Crăciunescu au dat serii chip de vară topită în toamnă și de tainic dor, iar artistul Vanghele Gogu și armonica sa imperială au scris inimilor noastre, în română și aromână, splendide scrisori de dragoste, în stare să domolească și tulburarea vremurilor și răceala ninsorii ce va veni. Îmbrăcate în autentice costume populare, coborâte parcă, așa cum le-am și mărturisit , dintr-un tablou de Nicolae Grigorescu, artistele Adela Dumitrache Dumitru și Maria Tănase Marin au cântat, cu glasul lor dat de bunul Dumnezeu, șlefuit prin învățătura studiilor universitare pe care le-au urmat, dar și a celei deprinse din întâlnirea cu bătrâni ai satelor și cântecul de la rădăcina neamului românesc, au amuțit o sală întreagă. Greu va putea fi uitat momentul în care s-a auzit , adusă în vremurile de acum, o piesă din repertoriul celebrei artiste Maria Tănase și la fel cel în care a plâns însăși doina românească, îngânată, cu respirația tăiată, de întreaga suflare prezentă ! Peste profunzimea atâtor trăiri și ecoul lor atât de înălțător , corul ”Laurii Blejoiului ” , îndrumat de preotul Ștefan Potop, a așezat , ușor, veșmântul nobil al purității unor glasuri cristaline și al duioșiei unei simțiri angelice. Vestit de glasul lemnului cântător de toacă- purtată pe umeri de vrednicul preot care îi crește atât de frumos, însoțit de ochii înlăcrimați nu numai ai propriilor părinți, ci și ai multora dintre cei din sală, nu un cor, ci o ceată de îngeri au părut a fi copiii din fața noastră cântând și trăind fiecare cuvânt(Și am împăcarea sufletească a faptului că răsplata binemeritată a aplauzelor a putut fi însoțită și de un mic dar dulce din partea firmei Maspex Romania SRL, din Vălenii de Munte, cunoscută pentru proiectele dedicate copiilor).Și nici nu este de mirare de ce același cor, într-o duminică a tuturor sfinților, într-o bisericuță românească din Elveția a reușit să mângăie suflete, a alinat dorul de casă, a așezat pe chipuri înstrăinate o rază de lumină. Lumină au adus și în seara fericirilor de toamnă care nu am niciun dubiu că ar fi putut continua și dincolo de hotarul celor aproape patru ceasuri de regăsire în bucurie și lumină sufletească dacă realitatea și viața înseși nu l-ar fi chemat pe fiecare dintre noi să-și poarte pașii și gândurile în drumurile sale. Cele pe care, vreau să cred, vor rodi frumos semințele fericirii și vor înflori, de acum înainte, și mai multe florile fericirii !
