Ieri, pompierii militari prahoveni din cadrul Detașamentului Câmpina au intervenit cu două autospeciale și o autocisternă pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră o locuință din oraș. De asemenea, la locul evenimentului a ajuns și un echipaj de prim ajutor SMURD. Potrivit unei informări a ISU Prahova, „incendiul a afectat imobilul pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și, din nefericire, pompierii au scos din interior o victimă – un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, aflat în stop cardio-respirator”. Personalul de pe echipajul SMURD i-a efectuat victimei manevre de resuscitare, însă, din nefericire, cu toate eforturile depuse, medicul ajuns la locul evenimentului a constatat decesul acesteia, au mai precizat reprezentanții ISU Prahova.