Primăria municipiului Ploiești aduce la cunoștința iubitorilor gimnasticii artistice că, în perioada 2 -4 octombrie 2025, Sala Sporturilor Olimpia va găzdui Campionatul Național Individual Open și Campionatul Național al Echipelor Reprezentative de Club la gimnastică artistică feminină și masculină.
La startul întrecerilor se vor afla 52 de sportivi de la 15 cluburi (CSM Lugoj, CSS Gloria Arad, CSA Steaua, CSM Reșița, CSS Dinamo, SCM Bacău, CS Dinamo, CSM Constanța, CSS Constanța, CS Farul Constanța, LPS Cetate Deva, CSS ­Focșani, CSM Onești, CS Petrolul Ploiești și CSS Nr. 1 Timișoara) care vor concura la competiția ce reprezintă ultima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de seniori și prima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de ­juniori.
Toți cei care iubesc gimnastica artistică sunt invitați să susțină sportivii participanți și să reîntâlnească în Sala Olimpia – gazda acestei manifestări sportive, mari ­campioni ai gimnasticii românești: Andreea Răducan, Monica Roșu, Marian Drăgulescu (vineri, 3 octombrie) și Cătălina Ponor, Diana Bulimar, Mirela Țugurlan, Loredana Boboc, Claudia Presecan, Simona Păuca Rus (sâmbătă, 4 octombrie).
Precizăm că această competiție reprezintă ultima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de seniori și prima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de juniori.
Programul competițional anunțat este următorul:
Vineri, 3 octombrie
10:00–13:00 – Concurs calificare echipe și individual compus (masculin)
13:00–13:30 – Premiere (masculin)
16:40–16:55 – Festivitate de deschidere
17:00–18:40 – Concurs calificare echipe și individual compus ­(feminin)
18:45–19:00 – Premiere (feminin).
Sâmbătă, 4 octombrie
10:00–13:00 – Finale pe aparate (masculin)
13:00–13:45 – Premiere
16:05–18:05 – Finale pe aparate (feminin)
18:10 – Premiere.