• În alte orașe, studenții amenință cu proteste masive
N.Dumitrescu
Protestele studenților, anunțate pentru luni, 29 septembrie a.c., la nivel național, chiar la deschiderea noului an universitar, nu vor include și Ploieștiul. Informația ne-a fost confirmată joi, de către purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești, conf. univ.dr. Mirela Dulgheru, de la care, de altfel, am primit pe adresa redacției și o invitație oficială de a participa, la începutul săptămânii viitoare, la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025–2026, care va avea loc la ora 10:00, în Aula Universității. Adevărul este că, deși este centru universitar, municipiul reședință al județului Prahova nu se regăsește, în mod oficial, pe lista localităților în care Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat organizarea de proteste masive, în semn de revoltă față de măsurile de austeritate. Potrivit unui comunicat al alianței menționate, proteste ale studenților vor avea loc la București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași,Galați, Suceava, aceștia solicitând retragerea măsurilor de austeritate deja puse în aplicare, măsuri care, susțin studenții, afectează calitatea întregului sistem de învățământ și îngrădesc drepturile tuturor beneficiarilor direcți ai educației. ”Astăzi, suntem în fața începerii unui an universitar cu un fond de burse și protecție socială redus cu aproximativ 53%, burse acordate doar pe perioada desfășurării activităților didactice, fără posibilitatea studenților de la taxă de a putea obține burse, dar și cu reducerea de 90% pentru transportul feroviar acordată limitat, doar pe ruta centru universitar – localitatea de domiciliu”, transmite ANOSR.