Pe 8 august 2025, la Posada era inaugurată Biblioteca din Pădure – „un colț special unde cărțile și natura se întâlnesc”, potrivit reprezentanților Muzeului Cinegetic din localitate. La aceeași dată, era lansată invitația de a dona cărți sau de a oferi una și a lua o alta, în schimb, cu precizarea că unele dintre ele sunt destinate exclusiv lecturii acolo, în Bibliotecă, pentru a rămâne mereu la dispoziția cititorilor. În fapt, la început de august, a fost o invitație la o dublă călătorie: în lumea fascinantă a cărților și într-o alta, a pădurii. Iar în eventualitatea în care cineva a fost sceptic în a crede în acest proiect, s-a înșelat. „Biblioteca din Pădure” a stârnit curiozitatea – în special a celor mici – și a început să fie vizitată, după cum se poate observa într-una dintre foto. Ce urmează? Noi suntem de partea celor optimiști, deci un astfel de proiect nu are cum da greș. Fiindcă este vorba despre povești și despre o dublă magie: a cărților și a pădurii. Reamintim că la începutul lunii martie a.c. datorită sculptorului în lemn Gabriel Pătraşc, la Muzeu Cinegetic Posada lua ființă o sală de lectură – „un loc special, unde cartea şi natura se întâlnesc într-un mod magic. Un spațiu de liniște, inspirație și libertate – pentru tine, pentru comunitate, pentru toți cei care iubesc lectura în aer liber”, după cum informau reprezentanții instituției. Regula după care funcționează „Biblioteca din Pădure”? „Poți o lua o carte care te inspiră și poți lăsa o alta în urmă. Iar dacă vrei doar să donezi o carte, fără a lua alta în schimb, te încurajăm din suflet – avem mare nevoie de astfel de gesturi pentru a crește această inițiativă” (comunicat Muzeul
Cinegetic Posada).