Atunci când sunetul tangoului începe să răsune în sală, Lidia Beltran exorcizează boala Parkinson care o amorţeşte, îl îmbrăţişează pe terapeutul ei şi dansează cu fluiditate şi graţie alături de alţi pacienţi, în cadrul unui tratament inovator lansat de un spital public din Buenos Aires, scrie AFP, preluată de Agerpres.
De 15 ani, aproximativ 200 de pacienţi au participat la atelierele de tango organizate de spitalul Ramos Mejia cu scopul de a studia impactul acestora asupra evoluţiei simptomelor acestei boli neurodegenerative incurabile şi de a oferi instrumente pentru a trăi mai bine în viaţa de zi cu zi, a explicat echipa de neurologi responsabilă de această „terapie prin tango”.
„Una dintre principalele probleme ale bolii este tulburarea mersului, iar tangoul, ca dans bazat pe mers, lucrează asupra opririi şi pornirii paşilor, precum şi asupra strategiilor de deplasare pe ringul de dans”, explică neurologul Nelida Garretto, unul dintre promotorii proiectului.
Rezultatele sunt încurajatoare. Mulţi pacienţi găsesc modalităţi de a atenua simptomele, cum ar fi blocarea motorie a picioarelor, care le „îngheaţă” mersul, subliniază specialista în neurologie Tomoko Arakaki. „O pacientă ne-a spus că, atunci când «îngheaţă» pe loc, încearcă să facă «optul» – una dintre figurile clasice ale tangoului – cu picioarele, iar acest lucru îi permite să iasă din acel impas”, a adăugat ea. Tangoul favorizează construirea unei „piste senzoriale” care ajută pacienţii să meargă. Ştim că Parkinson necesită tratamente farmacologice. Tangoul este utilizat pentru reabilitarea părţii motorii. Cu ajutorul muzicii, putem ieşi din situaţii complexe, a mai spus Tomoko Arakaki.
Până la vârsta de 66 de ani, Lidia Beltran, diagnosticată în urmă cu doi ani, nu dansase tango niciodată. A început să facă acest lucru în cadrul atelierelor mai sus menţionate şi la recomandarea medicilor. „Dacă este vorba despre a frâna progresia bolii, atunci trebuie să fac asta, trebuie să dansez cu viaţa”, a adăugat ea. Pe lângă tremurături, lipsa de echilibru, rigiditate şi bâlbâieli în vorbire, boala Parkinson duce adeseori la izolare socială şi depresie. Atelierul acţionează astfel ca un stimulent pentru a evita aceste situaţii. Doamna Beltran povesteşte că acest lucru a ajutat-o să-şi îmbunătăţească stabilitatea, precum şi starea de spirit. „Mâine sunt sigură că mă voi simţi mai bine pentru că astăzi am dansat tango”, a adăugat ea.
Fiecare pacient dansează cu o persoană sănătoasă, ghidat de „terapeuţi de dans”, precum Manuco Firmani, un renumit dansator de tango, a cărui activitate alternează, începând din 2011, între spectacole pe scenă şi acest proiect. Emilia, în vârstă de 86 de ani, preferă să nu-şi dezvăluie numele de familie, deoarece participă la aceste sesiuni împotriva voinţei fiului său, care nu este de acord cu cele două ore parcurse cu autobuzul pentru a ajunge la sala de dans, situată în centrul oraşului Buenos Aires. „Pentru mine, este o bucurie în fiecare zi de marţi”, a declarat cu o voce foarte joasă această profesoară pensionară, cu trupul fragil şi aplecat de vârstă, căreia tangoul îi trezeşte amintiri din tinereţe.
Potrivit neurologului Sergio Rodriguez, în fiecare an „observăm îmbunătăţiri la nivel cognitiv, motor, al mersului şi al echilibrului”. Pentru experţii în acest dans tipic din Rio de la Plata, secretul tangoului este mersul. Dar nu numai asta îl face un instrument eficient în tratarea bolii Parkinson. Valoarea sa adăugată constă în faptul că necesită urmărirea unui ritm, a dansa într-o direcţie determinată şi a interpreta ceea ce partenerul propune să realizeze.
„Sunt numeroase mesaje simultane care trebuie rezolvate, ceea ce este pozitiv în cazul acestei boli, în care dificultatea constă adeseori în rezolvarea mai multor lucruri simultan”, a declarat doctoriţa Nelida Garretto. La sfârşitul sesiunii, toată lumea aplaudă cu entuziasm. „Domneşte o atmosferă de satisfacţie”, a, constatat dansatoarea terapeută Laura Segade. „La urma urmei, dansul este cel care contează şi nimeni nu le poate lua asta”, a adăugat ea.
