V. S.
Între 5 și 7 septembrie 2025, Sinaia își deschide porțile către cea de-a 30-a ediție a festivalului Sinaia Forever, eveniment care, de trei decenii, marchează începutul toamnei și transformă orașul într-o scenă vie a tradiției, artei și bucuriei comunității.
Născut în 1995 sub denumirea de „Festivalul Toamnei”, evenimentul a crescut odată cu orașul, devenind un reper cultural și turistic. Paradele colorate, artiștii stradali, concertele și atmosfera prietenoasă au făcut din Sinaia Forever un festival de neratat pentru localnici și vizitatori. „Sinaia Forever nu este doar un festival. Este povestea comunității care de 30 de ani știe să viseze, să construiască și să trăiască împreună bucuria începutului de toamnă”, a declarat Vasile Gheorghe, viceprimarul orașului Sinaia.
Ediția aniversară din acest an reunește trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate, dar unite de aceeași energie:
• Sinaia Forever – inima și tradiția festivalului;
• Family Fest – spațiul dedicat comunității și familiei;
• Tradiția Militară – marșul comemorativ la Crucea Eroilor și demonstrații de mânuire a armelor.
Momentul de start are loc vineri, 5 septembrie, de la ora 17:00, pe Bulevardul Carol I. Artiștii stradali, oficialitățile și delegațiile orașelor înfrățite vor transforma centrul Sinaiei într-un spectacol al prieteniei și al fanteziei.
Trei scene, trei universuri
Programul muzical din acest an aduce pe scenă nume consacrate și artiști iubiți de public:
• Dream Stage (Parcul Dimitrie Ghica): Cabron, Damian & Brothers, Feli, VUNK, Lupii lui Calancea, Rareș, Ristei și alții.
• Family Fest Dream (centrul orașului): Emeric Imre, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Gheorghe Gheorghiu, Surorile Osoianu.
• Family Fest Playland (zona de intrare): spațiu pentru tinerii aflați la început de drum și ateliere pentru copii.
Festivalul propune și o serie de experiențe unice:
• Visteria – acces special pentru fanii care vor să fie mai aproape de artiști;
• Zona Copiilor – spectacole de păpuși, ateliere creative și aventuri interactive;
• Târgul cu Vise – artizani, produse locale și creații handmade;
• Masa Viselor – zonă gastronomică unde vizitatorii pot descoperi preparate tradiționale și delicii culinare.
Un moment cu încărcătură istorică și emoțională va reuni Marșul Comemorativ la Crucea Eroilor și demonstrațiile de reconstituire istorică din Parcul Știrbei, programate sâmbătă, de la ora 18:00.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, accesul auto va fi restricționat pe străzile centrale în perioada 3–8 septembrie 2025. Cele mai importante restricții vizează Bulevardul Carol I și Strada O. Goga, unde circulația va fi complet oprită pe durata festivalului.