Echipa de baschet „U16” a CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti a deschis sezonul 2025-2026 pentru sectorul juvenil al clubului, disputând în Sala Sporturilor Olimpia meciul din prima etapă a campionatului, cu CSŞ CSU Târgovişte.
Pentru băieţii pregătiţi de Cristi Trandafir, Ionuţ Ivan şi Loredana Munteanu a fost debutul în Grupa a 3-a a Fazei I Zonale, în care a treia componentă este ABC Hoopers Ploieşti, iar misiunea lor a fost extrem de facilă, dovadă scorul consemnat la final: 97-37 (23-13, 23-13, 22-10, 29-1)!
Pentru CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti au jucat: Mihail Popa (16 puncte, 4×3), Alec Ivan (15, 1×3), Ayan Dumitru (14), Ianis Aron (9), Eric Enache (9), Vlad Ghiman (8, 2×3), Tudor Frăţilă (8), Emmanuel Nnamchi (8), Luca Soare (5, 1×3), Alexandru Iambu (4), Eric Dobre (1) şi Mihail Dumitrache.
Meciul din etapa a 2-a, cu ABC Hoopers Ploieşti, este programat duminică, 12 octombrie, în deplasare.