Giorgiana Radu-Avramescu
Bună seara, dragul meu! Se așterne toamna pe pământ, se lasă aerul rece de toamnă și în sufletul meu. În fapt el n-a izbutit să plece niciodată. Doar sentimentul că s-a încălzit puțin, în scurte momente, a fost. Dar, gata, e timpul să nu mă mai păcălesc. E timpul și la mine să mă gândesc. De aproape patru ani, tot ce fac, fac cu gândul la tine, cu dorința de a menține viu tot ce ai lăsat. Toate responsabilitățile pe care ți le-am preluat mă copleșesc. Singură le-am dus și le duc pe toate. În afara felicitărilor pentru tot ce reușesc să fac, nimeni n-a simțit nevoia să-mi întindă o mână.
În afara zilei de 14 august, când câțiva prieteni încă se mai adună, altceva nu se întâmplă. Sunt oameni care ar fi putut, ar putea face ceva, dar nu fac. Nu un leu să-mi dea, nu despre asta este vorba. Ci pârghii care la îndemână le sunt, prin care eu să mă pot ajuta, pe mine, și locul acesta. Soluții s-ar putea găsi, dacă s-ar dori. Muzeul Pietrei este un reper cultural important nu doar pentru comuna Sângeru, ci pentru județul Prahova. Am încercat, am căutat sprijin, dar … tăcere. De ce?
Mulți dintre cei care vizitează muzeul se întreabă, mă întreabă, cum de este posibil ca autoritățile județene să nu se implice, chiar dacă este un muzeu privat? Există căi prin care s-ar putea! Nu știu ce să le răspund!
Ceea ce știu este că mă bucur de aprecieri, de încântarea oamenilor, dar facturile și toate greutățile materiale de aici nu le pot achita, nu le pot suporta cu vorbele generoase. M-am străduit și încă o fac, dar am ajuns să nu mai pot. Am sacrificat multe pentru a nu pune lacătul pe poartă, cum mulți mă îndemnau să fac după plecarea ta. Să merg cu fiica noastră la București și să ne continuăm viața, ea studiile … N-am făcut asta! Iar prețul acestei alegeri m-a costat mult, mult prea mult. Însă am tot sperat! Am sperat … în zadar.
De ceva vreme, o luptă se dă în mine. Cum să fac să mă împart între aici și la București, unde poate mi-ar fi mai ușor, mai bine, în câștigarea existenței. Analizez ceea ce cu mine se petrece. Ce-am făcut pentru mine în anii aceștia? Ce fac cu mine în continuare? Simt că mă irosesc și nu e bine. Pentru copilul nostru, în primul rând. Am o datorie față de ea. Simt că nu mi-e bine și trebuie să mă prioritizez cumva.
Știi, aici, la muzeu, se întâmplă să vină și oameni care-mi par trimiși de undeva, de cineva. Poate chiar de tine. Ca astăzi, când un el și o ea au ajuns pentru vizită, dar mai degrabă pentru consilierea mea. Două ceasuri au stat. El, de zece ani îi ajută pe cei ca mine să găsească drumul înapoi către ei înșiși. N-a trebuit să-i spun prea multe. Mi-a citit privirea, abia apoi am dat câteva detalii despre noi, despre ultimii șapte ani grei mai ales.
„Trebuie să faci ceva cu tine, să-ți faci curățenie în suflet, să te desprinzi de tot ce-ai trăit și să continui să trăiești. Să trăiești însă pentru tine. V-ați bucurat de mulți ani împreună, Lucian s-a bucurat de tine, i-ai fost alături în suferință, dar acum sigur nu te-ar vrea așa. Dacă vei continua în felul acesta nu-ți va fi bine, nu-ți vei găsi liniștea și multe alte rele te-ar putea afla. Desprinde-te de trecut, fă câte ceva și pentru tine, nu du doar greul lăsat prin misiune de el. Până și numărul la mașină poartă inițiala lui. Lucian a fost, voi ați fost, el a plecat, dar tu ai rămas. Și ai rămas să continui ceva și pentru tine, nu doar pentru el. Până ce nu te vei elibera de trecut, ceva bun, ceva frumos nu are cum veni către tine. Începi de acum să te așezi pe locul pe care-l meriți. Dă-ți voie, dă-ți libertatea de a fi, fără gândul la ce-a fost. Ai dreptul ăsta în care trebuie să crezi tu în primul rând. Ai toate pârghiile necesare. Puterea stă în tine. Fă-ți ordine în suflet, zburdă așa cum gândul îți dictează, eliberează-te de tot ce te încorsetează și bine-ți va fi, ție, dar și fiicei tale”.
Așa mi-a spus domnul P.A., și altele câteva. În fapt, e ceva la care și eu gândesc de ceva timp, în încercarea de a mă salva. Doar că știu că nu-i atât de simplu, însă îmi promit că voi putea.
Iar dacă din ce în ce mai rar îți voi scrie, nu te supăra. Nu înseamnă că te-am uitat, ci e doar parte din vindecarea mea. Însă tu îmi poți trimite scrisori pe frunzele toamnei, în lacrima ploii, pe cer redactează-le, căci eu știu a descifra scrisul tău, semnele tale trimise mie spre a continua așa cum n-am reușit până acum. Știu că departe de mine nu ești, știu că binele, fericirea îmi dorești, așa încât trimite-mi câte ceva, căci eu voi ști să descifrez.
Pe când va fi, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
