Nicoleta Dumitrescu
Cele trei ceasuri în care a ținut ședința de ieri a Coaliției, pe tema a două probleme extrem de spinoase, s-au finalizat fără nciun fel de concluzii, și asta din cauza faptului că – pentru a câta oară în ultima perioadă?! – părțile tot nu s-au înțeles! Dar, având în vedere și temele abordate, și anume menținerea, și din octombrie a.c., a plafonării prețurilor la alimentele de bază, așa cum dorește PSD, respectiv reforma administrației publice locale, care să includă, obligatoriu, tăieri de posturi, așa cum își dorește Ilie Bolojan, nici nu prea aveau cum să ajungă, atât de repede, și la un numitor comun.
Oricum, în ciuda faptului că principalele două partide, PSD și PNL, și-au dorit să continue drumul împreună pentru a fi la putere, început de pe vremea când foștii lideri Ciolacu și Ciucă și-au împărțit și funcția de premier, pare că acum legătura dintre cele două partide scârțâie serios și este urmărită și de ghinion! Altfel nu se explică de ce, aproape zilnic, măsurile care, teoretic, sunt luate în unanimitate în Guvern, adică prin aprobarea tuturor liderilor, ulterior sunt contestate de către unii dintre ei. Să fie considerate, oare, aceste reacții drept o strategie pentru salvarea imaginii, atât a imaginii proprii cât și a partidului? Tot ce se poate, având în vedere faptul că, de regulă, când vine vorba despre imagine, nimic nu trebuie ratat, orice situație ivită putând fi considerată drept o oportunitate care poate aduce un plus de vizibilitate. Or, atunci când consideri că partea ta este mai mică decât a celuilalt ori nu se ține cont de pretenția ta, a-l arăta cu degetul pe cel considerat vinovat de acest lucru este o strategie care trebuie obligatoriu pusă în aplicare, întrucât, după cum se vede, orice ”taxare” în public este considerată, automat, și ca un vot, ca vizibilitate, în plus!
De ce se merge, însă, pe această strategie? Pentru că liderii vor să-și reconsolideze, în primul rând, poziția în propriile partide, întrucât, dacă Bolojan insistă cu tăierile anunțate chiar cu propria demisie din funcția de premier pe masă, în schimb, Grindeanu își dorește să devină noul lider al PSD, cu drepturi depline, funcție care va fi disputată în apropiatul congres. Așa că disputele din coaliție pot fi considerate și ca un fel de ecou al propriilor tensiuni din partide, în care, deja, în unele dintre ele, s-au și format ”bisericuțe”. De aici și părerile pro și contra nu atât pe plafonarea adaosului la produsele de bază, cât mai ales pe reforma din administrația locală, având în vedere cât de mare este presiunea venită acum dinspre primari, atât de la PNL, cât și de la PSD, care, după ce s-au văzut cu fondurile tăiate de la investițiile începute cu bani proveniți prin programul Anghel Saligny, acum s-au trezit și cu propunerea de diminuare a schemelor de personal!
Prin urmare, necesitatea salvării imaginii este din toate părțile, de aici și înverșunarea cu care fiecare ține să arate că propunerea sa este pe cât de bună, pe atât de salvatoare, evident pentru toți!