N.Dumitrescu
Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploiești, municipalitatea a finalizat documentația și licitația pentru construcția modulară aferentă Școlii Gimnaziale “I.A. Bassarabescu”, prima de acest gen de la nivel municipiului reședință de județ. Astfel că, ieri, primarul Mihai Polițeanu a semnat contractul de execuție lucrări – inclusiv servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și verificare tehnică – pentru obiectivul “Construcție modulară pentru Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”, licitația fiind câștigată de către Asocierea S.C. Aurora Mav SRL (lider) și S.C. Nide Com Serv SRL (asociat). Realizarea acestei școli modulare are ca scop, așa cum v-am mai informat, rezolvarea lipsei de spațiu cu care se confruntă, în ultimii ani, Școala Gimnazială ,,I. A. Bassarabescu”, urmare a dezvoltării imobiliare accentuate din cartierul 9 Mai. Investiția pentru care s-au semnat, ieri, documentele, vizează amenajarea a șase săli de clasă, cu o capacitate de maximum 30 copii pe clasă, dotate cu echipamente și mobilier specific, urmând să fie amenajate, de asemenea, cabinet medical; izolator; cancelarie; cabinet director; oficiu personal de întreținere și depozit „cornul și laptele»; grupuri sanitare, sală de sport; instalație fotovoltaică. ”Valoarea totală a investiției este de 3.585.230 lei, inclusiv TVA. Contractul de execuție lucrări are termen de finalizare 90 zile de la emiterea ordinului de începere, împărțit astfel: 30 zile pentru serviciile de proiectare și 60 zile pentru execuția lucrărilor. Perioada de 90 zile va fi precedată de o etapă de 5-15 zile necesară pentru constituirea garanției de participare, asigurarea riscurilor execuției lucrărilor și emiterea ordinului de începere. Astfel, conform calendarului asumat, constructorul trebuie să finalizeze lucrarea în aproximativ 4 luni. Executantul se obligă să execute, să finalizeze și să întrețină, în perioada de garanție, lucrările de execuție – inclusiv servicii de proiectare, asistența tehnică din partea proiectantului și verificare tehnică – pentru obiectivul “Construcție modulară pentru Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”, în conformitate cu obligațiile asumate prin contract, dar și să remedieze toate defectele, în perioada de garanție. Punerea rapidă în linie dreaptă a acestei importante investiții a fost un efort comun și o colaborare de succes între părinții copiilor din cadrul Școlii Gimnaziale “I.A. Bassarabescu”, consilierii locali și aparatul tehnic al Primăriei Ploiești”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.