FC Petrolul Ploiești susține modificarea Legii 4/2008 și adaptarea acesteia la cerințele anului 2025, implicit și la necesitățile suporterilor și cluburilor pentru îmbunătățirea atmosferei pe arenele sportive.
Parlamentul lucrează la o nouă lege, ajunsă în faza de avize în comisiile Senatului, toate cluburile din Liga 1 susținând adoptarea unor măsuri aliniate la ceea ce se întâmplă în competițiile din Vestul Europei, care să contribuie la creșterea spectacolului, dar și la protejarea drepturilor suporterilor.
Printre măsurile posibile sunt următoarele:
– comercializarea băuturilor slab alcoolizate la evenimentele sportive;
– eliminarea zonei-tampon de pe stadioane, astfel încât capacitatea arenei să fie de 100%;
– facilități dedicate pentru fanii cu nevoi speciale;
– eliminarea interdicției pe arene pentru fani, până la pronunțarea instanței;
– permiterea utilizării materialelor pirotehnice în mediu controlat.