FC Petrolul Plo­iești a ajuns la un acord cu Eugen Neagoe, cel care a pre­luat conducerea tehnică a echipei noastre. Experimentatul tehnician a semnat un angajament vala­bil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire în situația în care FC Petrolul Ploiești își va păstra locul în primul eșalon.
Eugen Neagoe (58 ani) are în spate peste două decenii de antrenorat, începându-și cariera la echipa la care s-a consacrat și ca jucător, Universitatea Craiova.A pregătit, mai apoi, formațiile Pandurii Tg. Jiu, FC Drobeta Tr. Severin, ASIL Lysi (Cipru), Aris Limassol (Cipru), Nea Salamis (Cipru), ACSM Politehnica Iași, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Dinamo București, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, CS U Craiova, FC Argeș și Gloria Buzău, iar în perioada 2011-2014 a făcut parte din stafful lui Victor Pițurcă, la echipa națională a României. Noul antrenor principal al „lupilor” va fi secondat de către Gheorghe Carmel Bărbulescu, Valentin Bădoi, Cătălin Grigore, Laurențiu Marinescu și George Manea, și va debuta, sâmbătă, pe banca Petrolului, în meciul cu Rapid București, ce se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.30.