• Una dintre cele mai mari ­cantităţi – ­descoperită de către procurorii ­DIICOT Ploieşti

F.T.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în perioada ianuarie – august 2025, la nivel național au fost desfășurate 268 de acțiuni, în sistem integrat, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun, fiind întocmite aproape 300 de dosare penale vizând acest domeniu.
Totodată, au fost destructurate 15 grupuri infracționale care acționau în domeniul contrabandei cu tutun, context în care au fost descoperite și ridicate de către oamenii legii peste aproape 96.000.000 de țigarete și aproximativ trei tone de tutun.
Una dintre cele mai ample aciuni în acest sens a fost derulată, potrivit aceleiaşi informări a Poliţiei Române, de către procurorii DIICOT Ploieşti, care, împreună cu reprezentanţi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, au documentat activitatea infracțională a două persoane, dintre care una în vârstă de 45 de ani, cetățean turc, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă, iar cealaltă – de 23 de ani – cercetată pentru complicitate la contrabandă. În urma cercetărilor efectuate, a reieșit că, în cursul anului 2025, persoana de 45 de ani ar fi aderat la o grupare de criminalitate organizată condusă de un cetățean turc.
Țigaretele ar fi fost introduse clandestin în țară de către membrii grupului, prin intermediul unor firme de transport internațional, iar la data de 5 august, după cum preciza la vremea respectivă DIICOT Ploieşti, «persoana de 45 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în județul Prahova, în timp ce transporta 100.000 de țigarete destinate comercializării, celălalt bărbat, în vârstă de 23 de ani, având rolul de antemergător, pentru a semnala eventuale situații de risc sau prezența organelor de poliție pe traseu.
După identificarea celor doi, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința persoanei de 45 de ani (cetățean turc), fiind descoperite și ridicate alte aproximativ 616.000 de țigarete, de diferite mărci, ambalate în pachete fără timbru, majoritatea purtând inscripții «made in Turcia» sau «made in Iran». La data de 5 august 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea persoanei de 45 de ani, cetățean turc, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. De asemenea, a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de persoana de 23 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă». (Foto cu caracter ilustrativ)