N.Dumitrescu
Potrivit unui anunț făcut, ieri, de către primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, municipalitatea întreprinde , în această perioadă, acțiuni importante privind retehnologizarea societății de termoficare Termo Ploiești, pe care acesta o cataloghează drept ”o gaură neagră în bugetul orașului”. ”Cam într-un an și jumătate vom începe să scoatem capul la suprafață și să reducem costul de producție și distribuție a energiei termice. Până atunci trebuie să tragem tare, cu costuri uriașe, să menținem pe linia de plutire sistemul de termoficare care e o gaură neagră ce mănâncă anual zeci de milioane de euro din bugetul Ploieștiului”, a precizat primarul, care a dat detalii și despre demersurile inițiate și care au ca principal scop eficientizarea activității operatorului local de termoficare. În acest context, edilul a precizat: ”Continuăm procedura de achiziție a unui grup de motoare în cogenerare cu putere de 40 Mw. Avem o ofertă depusă, e în evaluare. Sper să fie ceea ce trebuie, să nu fie nevoie de o altă procedură. Suntem aproape de contractarea împrumutului necesar pentru plata grupului de motoare menționat. E vorba despre o sumă de 69 de milioane de lei. S-a plătit avans și a început producția pentru trei cazane cu putere cumulată de 90Mw pentru producția de energie termică. Am finalizat caietul de sarcini pentru reabilitarea cu fonduri europene a 24 km de rețea primară de termoficare. Cam în două-trei săptămâni pornim licitația”. Reamintim că în luna septembrie 2022, după criza furnizării apei calde în întreg orașul, în plină vară ploieștenii fiind nevoiți să se spele la lighean cu apa încălzită la aragaz, a fost înființată Termo Ploiești, printr-o hotărâre a legislativului local, ca o societăte cu răspundere limitată având ca asociat unic municipiul Ploiești, în scopul desfașurării activităților specifice serviciului public de alimentare cu energie termică în sistemul centralizat, aceasta începând să livreze servicii de încălzire și apă caldă de consum pe 20 octombrie 2022. Termo Ploiești administrează sistemul integrat de termoficare urbană: producție-transport-distribuție, ce asigură alimentarea cu energie termică a orașului, baza de clienți fiind alcătuită din 54.000 apartamente, însemnând aproximativ 120.000 de persoane, respectiv 52% din populația municipiului, dar și din agenți economici și instituții publice.