F.T.

„Afară e vreme mohorâtă și friguroasă, numai bună de stat la adăpost. Așa cum ursul se retrage în bârlog iarna, și noi ne dorim să ne cuibărim la căldură”, anunţau, la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Muzeului Cinegetic Posada. Şi mai lansau invitaţia de a merge într-un spaţiu primitor, așa cum este acest muzeu, acolo unde chiar urşii se simt în largul lor. Este, în fapt, un mod de a spune „în largul lor”, fiindcă în incintă poate fi văzut un urs împăiat hibernând. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să aşteptăm iarna pentru a lua la cunoştinţă modul în care aceștia își petrec acest anotimp, mai ales că invitaţia Muzeului Cinegetic Posada sună astfel: „Vă așteptăm într-un spațiu primitor și cald, unde puteți descoperi frumusețea faunei carpatine, povești despre vânătoare și secretele pădurii, chiar și în mijlocul iernii. Haideți să ne vizitați și să vă bucurați de o experiență pe cât de interesantă, pe atât de confortabilă”. Că-i iarnă sau vară, că hibernează urşii sau nu, cert este că suntem bine primiţi la muzeu. Oricând!