N.D.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești le reamintește locuitorilor din municipiu că pot sesiza autorităților existența suprafețelor de teren, de pe domeniul public, pe care se află ambrozie, plantă cu potențial alergen ridicat. Concret, sezizările se pot face la următoarele numere de telefon: Dispeceratul Primăriei Municipiului Ploiești: 0244/984; Compartimentul Protecția Mediului din cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești: 0244/541071, interior 114; S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L.: 0244/977; Dispeceratul Poliției Locale Ploiești: 0244/954. Pe de altă parte, ploieștenilor, în mod special în cazul persoanelor care dețin în proprietate teren, le-au fost reamintite și obligațiile pe care aceștia le au în ceea ce privește îndepărtarea acestei plante, un adevărat pericol pentru persoanele cu afecțiuni alergice. ”Conform prevederilor Legii nr. 62/2018, actualizată, persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua periodic lucrări de întreținere a terenurilor – cosire, smulgere, erbicidare, după caz – în scopul distrugerii ambroziei și limitării răspândirii acesteia. Planta se află în perioada de înflorire în special în lunile august și septembrie, iar polenul său provoacă reacții alergice severe, reprezentând un risc major pentru sănătatea publică. Nerespectarea obligațiilor legale atrage sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1000 lei și 20.000 lei, în funcție de categoria deținătorului de teren”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești, care au făcut apel către ploieșteni să manifeste responsabilitate civică și să ia de urgență măsurile necesare pentru curățarea terenurilor pe care observă că există aceste plante.