Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a plecat la Bruxelles, pentru o vizită de lucru importantă cu privire la fondurile de care va beneficia România în următorii ani.
„Voi avea întâlniri la cel mai înalt nivel cu doamna Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, cu domnul Raffaele Fitto, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru coeziune şi reforme, precum şi cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene pe portofoliul oameni, competenţă şi pregătire. Sunt discuţii esenţiale pentru viitorul fondurilor europene şi pentru locul României în viitorul cadru financiar multianual”, a anunţat Pîslaru, duminică, pe pagina sa de Facebook, potrivit TVRInfo.
Totodată, acesta a precizat că, ieri, va avea negocieri cu reprezentanţii statelor donatoare Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pentru viitorul granturilor norvegiene şi SEE. Este vorba despre o nouă alocare de aproximativ 600 milioane de euro, bani care vor finanţa proiecte importante de dezvoltare şi reducere a disparităţilor în România.
„Fiecare euro pe care îl atragem pentru România trebuie să se transforme în şcoli mai bune, spitale mai curate, infrastructură modernă şi comunităţi mai prospere”, a subliniat Pîslaru.
Acasă Actualitate Ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, discută la Bruxelles cu privire la fondurile...