• Poliția precizează: „Nu există indicii că ­amenințarea ar fi reală”

F.T.

Polițiștii prahoveni au fost sesizați duminică, 21 septembrie, că două unități medicale din județ – potrivit unor surse, Spitalul General CF Ploiești și Spitalul de Psihiatrie Voila – au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. «După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală. Menționăm că Inspectoratul Județean de Poliție Prahova acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale», informează, într-un comunicat de presă, IPJ Prahova.
De asemenea, și Poliția Română a emis un comunicat în care se menționează faptul că, la aceeași dată de 21 septembrie, instituția «a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și unele unități medicale din țară au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. Imediat, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală».