George Marin

Campioanele Ligii A Prahova din ultimii doi ani s-au întâlnit în derbiul local al seriei de Liga 3 și toată lumea se aștepta la o dispută aprigă. Ei, aș! De unde? Puterile limitate ale ambelor echipe nu au oferit spectacolul așteptat. Gazdele au acuzat efortul serios făcut în meciul din Cupa României, în timp ce nou-promovata din Vălenii de Munte a avut pe bancă trei seniori și șase „underi”. În plus, vălenarii au fost văduviți și de aportul lui Bănel Nicoliță, prezent doar pe foaia oficială la rubrica „Jucători adiționali”. Cu ce scop? Poate cu speranța clubului într-o revenire a ex-internaționalului, poate o piedică în calea unui transfer.
Probabil că la pauza de hidratare din primul mitan s-o fi dat apă vie! Abia atunci s-au produs primele și singurele emoții ale fiorului golului, la mingea care căuta poarta gazdelor (min. 27). În rest, au mai fost șuturi răzlețe, lovituri libere ocolind ținta și destule greșeli de o parte și de alta. Desigur, gazdele au dominat în general, dar au fost lipsite de inspirație și de vigoare.
Revenirea de la cabine a adus o echipă gazdă ceva mai motivată. Una câte una au apărut pe teren și piese grele. Au apărut ocaziile, a apărut și golul la care au contribuit doi jucători cu experiență veniți de pe bancă. Dar, spre nefericirea băicoienilor și spre bucuria vălenarilor, cineva tot atât de experimentat a intrat pe final și a marcat golul egalizator, încheind un derbi local cam firav fotbalistic în ciuda celor două goluri marcate. Firav, firav, totuși nu atât de firav precum celălalt derbi prahovean, dintre Petrolul 2 și Păulești.

Golurile
1-0, min. 75: Dumitrașcu îl deschide pe Prepeliță, în dreapta. Apărătorul gazdelor trimite pentru Iancu, care se desprinde de marcaj și pasează ușor înapoi pentru Beniamin Lazăr. Șutul sec al atacantului trimite mingea în colțul din dreapta portarului.
1-1, min. 87: Arnăutu vrea să paseze ușor înapoi după ce primise mingea dintr-o aruncare de la margine din stânga, dar mingea îl lovește pe Sîrbu și ricoșează înspre careul gazdelor. Stoica este ate
nt, preia, dar degajarea sa este blocată tot de Arnăutu. Mingea sare în careu, la Ciobanu, care pasează scurt în dreapta pentru același Arnăutu, ajuns în centrul careului, aproape frontal.
Atacantul abia intrat în joc trimite mingea pe jos, în stânga portarului.

Alte momente importante
Min. 27: Chivu a trimis, din stânga, în fața porții. Ciobanu nu a putut devia mingea spre gol, iar Toma a îndepărtat-o din fața porții neapărate.
Min. 54: Dumitrașcu pătrunde pe stânga până la linia de poartă și pasează înapoi pentru Beniamin Lazăr, aflat în centrul careului, la 7 metri de poartă. Atacantul gazdelor nu apucă să șuteze pentru că Șerban îi „ciupește” mingea, care zboară către Iancu. Acesta „agață” acrobatic mingea cu vârful ghetei, în zbor, și o trimite spre poartă, dar portarul o prinde.
Min. 67: Beniamin Lazăr, din careu, preia direct o centrare din stânga și așază mingea pentru șutul lui Catană, de la semicercul careului. Portarul blochează lovitura în doi timpi.
Min. 75: Centrarea lui Dumitrașcu, din dreapta, se plimbă pe linia careului mic fără ca Iancu sau Beniamin Lazăr să o poată transforma în gol.
Min. 90: Dumitrașcu preia și șutează de la 14 metri, frontal, dar șutul este pe direcția portarului, care respinge.

CSO Băicoi – CSO Teleajenul Vălenii de Munte 1-1 (0-0)
Stadion: Metalul (Liliești). Spectatori: 500.
Au marcat: B. Lazăr 75 / Arnăutu 87.
Băicoi: C. Tudor – Prepeliță, Matei (cpt.), Toporan (77 Sîrbu), Toma – Bineață (46 Iancu) – Țînțaru (64 Catană), Stoica, Brăilă, Dumitrașcu – Ir. Sandu (46 B. Lazăr). Rezerve neutilizate: Borțea – Vasilescu, Gavrilă, Rotilă, Stan. Jucători adiționali: Toilă – Ghinea, Bunescu. Antrenor: Valentin Lazăr.
Văleni: Georgescu – Buturugă, Răducea, Butoi (83 Salameh), Chejnoiu – Preda (57 Dănilă), Șerban, M. Ilie (77 Piscan) – Cucurezeanu (46 Cursaru), Ciobanu (cpt.), Chivu (77 Arnăutu). Rezerve neutilizate: Pîrnău – Dima, Baciu, Dinescu. Jucători adiționali: Tănase, Nicoliță, Popa. Antrenor: Pompiliu Stoica.
Avertismente: Stoica 31, Brăilă 46, Iancu 76 / Buturugă 34, M. Ilie 62, Răducea 63, Georgescu 90+2.
Arbitri: Dan Hrușcă (București) – Adrian Păunescu, Theodor Radu (ambii din Târgoviște). Rezervă: Cristian Dobrin (București).
Observatori: Vasile Jarca (Bragadiru) – arbitraj, Mihnea Zaharia (București) – organizare.
Jucătorul meciului: Dumitrașcu.