În cadrul manifestărilor ”Republica de sub Castani”, organizate la Ploiești, la acest sfârșit de săptămână se va desfășura festivalul “Alfabetul Conviețuirii”, ajuns la ediția a XII-a. Festivalul este inițiat și organizat de Uniunea Elenă din România, cu sprijinul Primăriei Ploiești, al Consiliului Județean Prahova și al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, sub înaltul Patronaj al Administrației Prezidențiale. Astfel, în perioada 19-21 septembrie a.c., ploieștenii se vor putea bucura de o frumoasă paradă a costumelor tradiționale, muzică și dansuri populare, specialități gastronomice și ateliere creative, publicul urmând să aibă parte de o adevărată simfonie a diversității, prin tradițiile albanezilor, armenilor, bulgarilor, cehilor, croaților, evreilor, germanilor, grecilor, italienilor, macedonenilor, maghiarilor, polonezilor, romilor, rușilor lipoveni, rutenilor, sârbilor, slovacilor, tătarilor, turcilor și ucrainenilor. Astfel, potrivit organizatorilor, peste 900 de persoane vor evolua pe scenă în cele trei zile dedicate festivalului, însumând peste 25 de ore alocate dansului şi muzicii, în interpretarea a peste 50 de ansambluri şi solişti consacraţi din România şi Grecia. Ploieștiul devine, între 19 și 21 septembrie, Capitala ”diversității culturale”, găzduind cea de-a XII-a ediție a Festivalului „Alfabetul Conviețuirii”. Totodată, pe Bulevardul Castanilor, peste 1.000 de participanți vor reprezenta 20 de minorități naționale, prin muzică, dans și costume tradiționale, festivalul „Alfabetul Conviețuirii” aducând la Ploiești tradiții și muzică în spiritul diversității. Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 19 septembrie a.c., la ora 16.00, la Palatul Culturii. Tot atunci, de la ora 17.00, va avea loc și tradiționala paradă a costumelor tradiționale, când participanții vor pleca de la Palatul Culturii spre Bulevardul Independenței. Pe scena festivalului, amplasată pe Bulevardul Independenței, vor evolua zeci de formații și ansambluri folclorice ale minorităților din țara noastră. Astfel, pe 19 septembrie, reprezentanțiile vor începe la ora 18.00, cu Orchestra și ansamblul de dansuri folclorice „Flacăra Prahovei”, după care vor evolua ansamblurile minorităților, seara fiind încheiată de recitaluri susținute de solistul Ionuț Galani (orele 20.00 – 21.00) și trupa Mahala Rai Band, între orele 21.00 – 22.00. Sâmbătă, 20 septembrie, reprezentațiile pe scenă vor începe la ora 13.00 și se vor încheia seara, cu recitalul solistei Alexia Talavutis (orele 21.00 – 22.00), iar duminică, 21 septembrie, vor începe tot de la ora 13.00, ultima reprezentanție fiind susținută, între orele 19.00 – 20.20, de Bucharest Klezmer Band și Maia Morgenstern + Formația „Haverim”, reprezentând Federația Comunităților Evreiești din România. De precizat faptul că, potrivit municipalității ploieștene, pentru buna desfășurare a Festivalului Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea Bulevardului Independenței, pe tronsonul dintre Statuia Radu Stanian și Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud, începând cu noaptea de joi spre vineri – 19.09.2025, ora 00.15, până luni – 22.09.2025, ora 05.00.