Printre inițiativele aprobate recent în Consiliul Local Comarnic, se regăsește și Regulamentul referitor la promovarea acțiunilor având ca obiect transformarea amenzilor contravenționale și a celor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă în muncă neremunerată în folosul comunității. Dispozițiile regulamentului menționat vor putea fi aplicate persoanelor fizice care au săvârșit infracțiuni și contravenții, cu domiciliul în Comarnic, pentru care instanța de judecată a dispus prestarea unei activități în folosul comunității. ”În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite (nu are venituri sau bunuri urmăribile), instituția de urmărire în a cărui rază teritorială își are domiciliul contravenientul va sesiza instanța de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, care poate fi aplicată numai de către instanța de judecată. În cazul în care contravenientul nu achită contravaloarea amenzii, instanța procedează la înlocuirea acesteia cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității”, prevede hotărârea. Activitatea în folosul comunității se poate presta sub îndrumarea persoanei desemnate de primarul orașului Comarnic și a Compartimentului administrativ din cadrul Primăriei Comarnic, în următoarele domenii: sezonul primăvară- vară: măturatul manual al sectoarelor din domeniul public al orașului; spălarea și stropirea străzilor, a florilor și spațiilor verzi; desfundarea manuală a șanțurilor; degajarea și înlăturarea stratului de noroi de pe străzi și drumuri; degajarea terenului de corpuri străine; desfundarea și degajarea albiei sub podețe; înreținerea manuală a rigolelor; tăierea și strângerea spinilor și a arbuștilor de pe șanțuri și margini de drum; săpat spații verzi;cositul manual al ierbii de pe șanțuri și terenuri în pantă; curățarea marginilor cursurilor de râuri și pârâuri de gunoaiele aruncate la întâmplare; igienizarea diferitelor sectoare din oraș prin colectarea deșeurilor depozitate ilegal și încărcarea acestora în remorci; lucrări de salubrizare a bazei sportive; igienizarea parcurilor, a locurilor de joacă; activități de sprijinire a unor persoane în vârstă, bolnave, izolate sau a altor categorii aflate în situații de risc; alte activități de interes general și utilitate publică. Sezonul toamnă-iarnă: combaterea poleiului prin răspândirea directă a materialului antiderapant; degajarea manuală a zăpezii bătătorite de pe trotuarele aflate în domeniul public; desfundarea manuală a șanțurilor aflate pe domeniul public; desfundarea și degajarea albiei sub podețe; curățarea marginilor cursurilor de râuri și pârâuri de gunoaiele aruncate la întâmplare; activități de sprijinire a unor persoane în vârstă, bolnave, izolate sau a altor cate gorii aflate în situații de risc.
”În orice sezon se pot presta activități de curățenie, igienizare, dezinfecție și deratizare în toate clădirile ce aparțin orașului Comarnic, de exemplu: sediile Primăriei Comarnic, Administrației financiare, Evidenței populației, Căminul Cultural, Sala de sport etc. și alte activități de interes general și utilitate publică. Instanța de judecată va dispune conținutul activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile în care acesta execută sancțiunea, precum și programul de lucru. Sancțiunea unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă al contravenientului, maximum 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore/zi, în condițiile în care este posibilă supravegherea activității acestuia. În cazul în care are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii activității acestuia, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore/zi.Prestarea de activități în folosul comunității poate fi efectuată și de către minorii cu vârsta între 16 și 18 ani”, mai prevede hotărârea.
Acasă Actualitate La Comarnic, amenzile contravenționale și cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă vor...