Luiza Rădulescu Pintilie
“Rămânem cu inimile pline de recunoștință și cu nădejdea că această Școală de Vară va fi nu doar o activitate estivală, ci o adevărată călătorie duhovnicească, în care sămânța binelui să prindă rădăcini adânci în sufletele copiilor noștri”. Acesta este gândul mărturisit de preotul Petroniu Tănase după închiderea, cu puține zile în urmă, a celei de-a cincea ediții consecutive a “Școlii de Vară” organizată de Biserica „Sfinții Voievozi” din Urlați pentru copii din parohie și din împrejurimi. În fiecare zi de marți, pe parcursul lunilor iulie și august, sub coordonarea unor dascăli și preoți care, cu timp și fără de timp, trec și dincolo de responsabilitățile de la catedră ori din altar și rămân ceea ce se cuvine să fie- educatori, formatori, model de urmat , s-au desfășurat ateliere de lucru, activități educative și recreative, dar copiii au fost deopotrivă părtași ai unor momente de rugăciune , de descoperire a valorilor creștine, pe măsura înțelegerii, a entuziasmului și a curiozității vârstei la care universul lor de cunoaștere e în formare, iar personalitatea se poate modela spre ceea ce le este de folos în viață și pe drumul care îi poate duce spre împlinirea visurilor și a aspirațiilor lor.
Și e mai mult decât îmbucurător că la fiecare întâlnire au fost prezenți între 80 și 170 de copii, pentru care frumusețea și voia bună a zilelor de vacanță și a jocurilor copilăriei și-au alăturat și învățături despre sănătatea lor și a mediului în care trăiesc, despre meșteșuguri și bucuria lucrului trudit cu propriile mâini, despre harul creației, dar și despre rostul credinței și al rugăciunii, despre sfinți, înțelesul numelor pe care le poartă și modelul de viață pe care aceștia îi întrupează pentru fiecare. Întâlnirea cu copii din Parohia Mireș, însoțiți de preotul
Pârvu Corneliu Florin, a fost cu siguranță unul dintre acele momente în care au deprins cu toții lecția bucuriei împărtășite, care devine cu atât mai mare și mai frumoasă, așa cum întreaga călătorie duhovnicească prilejuită lângă altarul de credință, de șlefuire educațională, de comuniune și apartenență sufletească către care merg părinții și bunicii cărora ei le urmează însuflețiți de valorile în care s-au născut și cresc s-a completat și cu o călătorie de neuitat la Mănăstirea Comana- ctitorie a domnitorului Vlad Țepeș, la Asociația „Moara de hârtie” – Satul Meșteșugurilor din Comana și la Parcul Natural cu același nume, din Delta Neajlovului.
Fără îndoială că nu pot cuprinde nici cuvintele, nici imaginile tot ceea ce a însemnat noua ediție a “Școlii de Vară“ pentru copii, pentru cei care i-au îndrumat, pentru cei care s-au alăturat în a aduce bucurie unor copii, în a le da încrederea că sunt ocrotiți , că sunt susținuți să pășească drept pe drumurile vieții , să cuteze să viseze și mai ales să nu înceteze să nădăjduiască în împlinirea visurilor lor. Fiecare zi a avut frumusețea, bucuria și învățămintele sale, iar prin ele însemnătatea sa pentru fiecare copil în parte.
De aceea, e vrednică de apreciere strădania preotului Petroniu Tănase și a tuturor acelora pe care i-a strâns în jurul său spre a face posibilă continuarea tradiției acestei școli de vară, gândită și, iată, devenită o frumoasă izbândă întru călătoria duhovnicească și de folos învățătură pentru viață a sute de copii.