Giorgiana Radu-Avramescu
mă plimb prin anotimpul toamnei,
ce e abia la început,
nu mă grăbesc,
agale îl iau la pas,
privesc, întârziind,
tabloul ce mi se arată,
pictat în galben și-arămiu
nici roadele nu mă reped
să le culeg,
le-admir de la distanță,
gustul le simt,
fără să le încerc,
fără să le înghit
mă plimb, așa,
cu nostalgie,
în anotimpul ce tocmai s-a deschis
mă plimb, îi ies în întâmpinare,
cu ploi și soare,
cu tot ce el s-o îndura să vină,
să mi se arate-n timp
întâia dată parcă-i văd splendoarea,
întâia dată parcă l-aș privi,
și, jur, că este prima oară
când altfel ochii mei îl văd,
cu bogății de necuprins în palme,
cu nestemate ce nu se pot rosti,
cu vremea cea mai bună,
când ploile-s fierbinți, nu reci,
când vântul nu-nfioară,
ci palele-i sunt tandre, candide,
sunt pe potrivă-mi,
sunt … dumnezeiești
