• Ministerul Apărării liniștește populația

A început să ajungă în România tehnica militară pentru exercițiul Dacian Fall, care este etapa finală de ridicare la nivel de brigadă a grupului de lucru de la Cincu, potrivit TVRInfo. În perioada următoare, mai multe convoaie militare vor traversa România. Ministerul Apărării liniștește populația: nu e motiv de alarmă, este vorba despre un exercițiu planificat de acum 3 ani, la care participă militari din 10 state NATO. Vagoanele de tip container au intrat în țară prin fostul punct de frontieră Curtici, din județul Arad, acolo unde au fost prezenți mai mulți militari pentru a asigura paza transportului. Coloane vor traversa România și vor transporta tehnica militară în poligoanele în care 5000 de militari se vor antrena până pe 13 noiembrie.
Gl. mr. Dorin Toma, comandant, Comandamentul de Divizie Sud-Est: „Prin toate activitățile de instruire, încercăm ca scenariile să fie cât mai realistic concepute, iar instruirea să țină cont de toate dezvoltările pe care le observăm pe câmpul de luptă. Este punctul culminant al unui proces care a început acum 3 ani, de integrare, de interoperabilitate, de testare a viabilității planurilor pe care le avem.”
Exerciţiul Dacian Fall este etapa finală de ridicare la nivel de brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria. La noi în ţară vor fi dislocaţi, pe perioada exerciţiului, şi 2.400 de militari francezi din Brigada 7 Blindate, iar România participă, între altele şi cu Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”. Comandamentul Multinațional de Divizie Sud Est este prima structură de acest tip înființată de NATO, în urmă cu 10 ani, ca reacție a anexării Crimeei de către Rusia şi are misiunea de a coordona operațiile de apărare colectivă pe flancul sud-estic al NATO, în România și Bulgaria. Iar grupurile de luptă din cele două țări sunt subordonate acestei structuri.
Dacian Fall se va încheia la mijlocul lunii noiembrie.