George Marin

… poți păți lucruri neplăcute. Brezenii au simțit-o pe pielea lor. Despre ce eclipsă este vorba? De inspirație. Altfel nu se poate explica totuși cum, după o primă repriză jucată în crescendo, cu ocazii care au făcut să tremure întreaga delegație oaspete, s-a întâmplat ca gazdele să nu reușească să înscrie. Ba, mai mult, au primit gol când aveau un om în plus pe teren.
În primul mitan, după un debut de meci ceva mai greoi, gazdele au stăpânit autoritar terenul. Costin Ioniță i-a zburat toți fulgii apărătorului dreapta din comuna cu „fabrica” de pui. Aceea a fost zona din care au plecat mai toate ocaziile brezenilor. Dar Nedelcu, de la marginea careului, frontal, a tras cu latul peste poartă (min. 21), apoi tot el a căutat plasa fără a o găsi, folosind ristul exterior (min. 31). Nici șuturile trimise de Ioniță nu au avut efect pe tabelă (min. 36, gol „turcesc”, min. 40, un șpiț firav după o șerpuire în careu, min. 42, șut prins de portar). Și nici centrările trimise spre careu nu au fost transformate (min. 33, Ioniță centrează, dar nu se găsește nimeni cu decizie, min. 23, Vintilă reia, cu capul, peste poartă cornerul bătut de Duricu). Ca variantă la atacul prin zona din stânga, încercarea aceluiași Ioniță de angajare frontală pentru Vintilă – muncitor, bun și în rolul de pivot – a eșuat fiind un pic prea lungă (min. 39). În timp ce portarul „puilor” a avut destulă treabă, defensiva gazdelor a avut de rezolvat o singură problemă, la centrarea lui Dinu, beneficiar al uneia dintre cele câteva „scăpări” ale lui Alexandru Radu. Din fericire, David Maria a ratat (min. 35).
Reluarea a adus eclipsa. Întâi peste oaspeți, a căror încercare de schimbare (vom detalia mai jos) a adus trei minute de tergiversare pe teren. A urmat sarabanda schimbărilor, jocul devenind foarte fragmentat. Dincolo de acest aspect, inspirația gazdelor a secătuit. Ioniță a încercat o anemică acțiune solo (min. 59), după care, părăsit de inspirație, a greșit din ce în ce mai mult – puterile scăzut-au oare? – culminând cu faza golului primit. Apoi, Alexandru Ștefan a reluat ciudat, cu capul, dintr-o bună poziție, lovitura liberă bătută de Duricu (min. 74). Singurul care și-a păstrat luciditatea a fost Vintilă, care a reluat subtil, dar pe lângă bară, centrarea trimisă, pe jos, de Radu, cel care avea să fie schimbat imediat după această singulară a sa acțiune utilă (min. 68). Tot atacantul brezean a avut neșansa ca balonul să ocolească poarta la lovitura de cap trimisă (min. 76). Toate acestea s-au petrecut în timp ce portarul Marius Sandu fusese eliminat pentru faultul asupra lui Vintilă, scăpat singur spre gol (min. 53). Sandu se afla în situație de ultim apărător. În poartă a intrat Bucur.
Totuși, cea mai mare ocazie din partea secundă au avut-o oaspeții, contrar a ce arătaseră în prima parte, când s-au dovedit o formație anodină, fără mari capacități de exprimare. Dacă Neacșu a salvat excelent șutul lui Maria, din careu (min. 64), el nu a mai putut face nimic în fața contraatacului fructificat de același adversar (min. 77).
La vederea modului în care au fost tratate acțiunile îndreptate spre careul oaspeților, finalul a lansat întrebarea „Unde s-a pierdut inspirația?”.
Să lămurim povestea schimbării greșite. În minutul 49, oaspeții au dorit să îl schimbe pe apărătorul dreapta Trofin, cel chinuit de Ioniță, cu Țilea, trecut pe foaia oficială cu numărul 14. La marginea terenului s-a prezentat un jucător purtând numărul 88. Acesta a pătruns pe teren, iar Trofin s-a dus pe bancă să asculte perdaful antrenorului George Bozieru (Ion Manu, singurul tehnician trecut pe foaie, este purtătorul de Licență). Rezerva de arbitru, Andrei Sîrbu, și-a dat seama că numărul 88 nu figurează pe foaia oficială și l-a anunțat pe „centralul” Mihail Boldu. Nu s-a jucat timp de trei minute, timp pentru cercetări și paracercetări, după care s-a dat „la loc comanda”, Țilea revenind pe bancă, iar Trofin pe teren. Gazdele ar fi putut formula regulamentar contestație pentru faptul că un jucător înlocuit nu mai poate participa la joc. Numai că arbitrul nu a apucat să fluiere reluarea jocului! În acest caz, orice contestație ar fi fost respinsă. Oricum, brigada de arbitri nu a fost fără cusur. Arbitrul „scăpând”, rar, ce-i drept, câte o intrare mai tare, în ciuda sacului de cartonașe distribuite. Ba chiar a mai arătat unul roșu, lui Damian, schimbând culoarea în galben după ce s-adezmeticit. Între altele, portarul eliminat s-a mai plimbat un pic pe teren, tot rezerva observând faptul, informându-l discret doar pe antrenorul oaspeților, concetățeanul său, nu și pe colegul de la centru. Momentul comic oferit de asistentul Stătescu, care a căzut, în partea terenului care ține apă, atunci când a avut intenția să semnalizeze un fault în favoarea oaspeților, nu înduioșează, nu încălzește cu nimic.
Golul:
0-1, min. 77: Ioniță încearcă un al doilea dribling în timp ce ajunge din zona sa din stânga spre centrul terenului. Nu îl reușește, iar mingea pierdută prilejuiește un contraatac rapid purtat de Nica, pătrunzând frontal. Acesta a pasat către David Maria, care a șutat în cros, din careu, dintr-o poziție ușor spre dreapta.

CSO Tricolorul Breaza – Voința 2024 Crevedia 0-1 (0-0)
Stadion: Eugen Șoriceanu. Spectatori: 500.
A marcat: D. Maria 77
Tricolorul: Neacșu – Clinci (46 R. Stoica), Al. Ștefan, Țăranu (46 Burlacu), Al. Radu (69 Țone) – Toader (60 Dumitrescu), Nedelcu, Duricu (46 Dumitrache), C. Ioniță – Dogaru (cpt.), Vintilă. Rezerve neutilizate: Mînzicu – Trăistaru, Mîrșanu, R. Constantin. Lista ­adițională: Jaga – Tache, Miclea. Antrenor: Marius Vișan.
Voința: Grigore – Trofin, Apostol, M. Sandu (cpt.), Bobocea – Alima (46 Damian) – Dinu (53 Preda), Tătar (53 Bucur), Melencu (70 Nica), Nicula – D. Maria (81 Lițoiu). Rezerve neutilizate: Niculiță, Țilea, Anghel, Dragomir. Antrenor: Ion Manu.
Avertismente: A. Ștefan 50, C. Ioniță 66, Dumitrache 80, Burlacu 90+1 / D. Maria 26, Trofin 34, Dinu 44, Preda 66, Damian 80, Nica 84, Apostol 89.
Eliminare: M. Sandu 53.
Au arbitrat: Mihail Denis Boldu (Râmnicu Vâlcea) – Damian Antal (Bacău), Cristian Stătescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Andrei Sîrbu (București).
Observatori: Constantin Cantemir (Făgăraș) – arbitraj, George Valentin Gîdea (București) – organizare.
Jucătorul meciului: M. Sandu (Voința).