V.S.
Un fost agent de poliție de la Serviciul Rutier Prahova – Biroul Drumuri Naționale și Europene a fost condamnat la închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de patru ani, sentința dată de Tribunalul Prahova nefiind una definitivă, putând fi atacată cu apel.
Polițistul de la Rutieră a fost trimis în judecată în vara anului trecut, după cercetările efectuate de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
În luna iulie 2024, inculpatul – care la data faptelor era agent de poliție în cadrul IPJ Prahova – a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
”În cauză, la data de 25.11.2023, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 1B, pe raza localității Chiţorani, județul Prahova, inculpatul a pretins în mod indirect sume de bani şi a primit suma de 300 lei, în scopul neîndeplinirii în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu, respectiv aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule față de un conducător auto contravenient.
De asemenea, la data de 19.03.2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN1A, inculpatul a pretins în mod indirect sume de bani şi a primit suma de 700 lei, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu sancționa un conducător auto pentru comiterea contravenţiei constatate şi a nu-i aplica sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, circumstanţe în care, contrar dispoziţiilor legale, nu a întocmit proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, deşi a constatat faptul că persoana contravenientă a efectuat, pe pod, o depăşire încălcând marcajul longitudinal continuu.
Totodată, la data de 19.03.2024, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat că o autoutilitară, încărcată cu material lemnos, care circula pe drumul public, pe DN1A, pe raza localității Valea Călugărească, a schimbat direcţia de mers prin viraj spre stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu de separare a benzilor de mers. Inculpatul a oprit autovehiculul și a întocmit conducătorului auto procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei dar a omis, cu ştiinţă, reținerea în mod corect şi completarea abaterilor contravenționale săvârșite, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru persoana contravenientă, constând în neaplicarea sancțiunii amenzii din clasa a IV- a de sancțiuni și punctelor de penalizare prevăzute expres de lege de legislația în domeniul rutier”, se preciza într-un comunicat emis, vara trecută, de Direcția Generală Anticorupție.
În primele două cazuri prezentate în rechizitoriu, șoferii erau investigatori sub acoperire.
Magistrații Tribunalului Prahova au decis, în urmă cu câteva zile, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În plus, cu titlu de pedeapsă complementară, i s-a interzis la instanța de fond exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, ce se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Mai mult decât atât, acesta a fost condamnat și la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, pedepsele fiind contopite și fiind aplicată acestuia pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Aceeași instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile.