F.T.

Polițiștii din Ploiești au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 57 de ani că, în timp ce se afla la serviciu, i-a fost furat telefonul mobil.
În urma reclamației – informează IPJ Prahova – un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că persoana păgubită se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agent de securitate, în incinta unei unități bancare din municipiul Ploiești, moment în care ar fi fost abordat de o femeie necunoscută. Ulterior, bărbatul a constatat lipsa telefonului mobil.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei – o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Ploiești.
Aceasta a fost depistată la scurt timp de la comiterea faptei și condusă la sediul unității de poliție pentru audieri. În urma controlului corporal efectuat, asupra acesteia a fost găsit telefonul mobil sustras, care a fost recuperat și restituit persoanei vătămate».
În baza probatoriului administrat, față de femeia în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de ieri, 2 septembrie a.c., să fie prezentată unității de parchet competente, în vederea luării unei măsuri preventive.
Totodată, oamenii legii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt.