F.T.

Timp suspendat între vară şi toamnă calendaristică. Sfârşit de august, început de septembrie. Şi vremea în care trei salvatori de la ISU Prahova au părăsit profesia. De bună voie, cu amintiri de povestit, lăsând în urmă flacăra vie a celor care încă activează în structurile pompierilor militari prahoveni.
Trei nume care şi-au lăsat amprenta atât asupra colegilor, cât şi în urma intervenţiilor pentru salvarea bunurilor. Şi, nu în ultimul rând, al semenilor.
«Momente emoţionante – după cum scrie sublocotenent Andreia Ursachi, purtător de cuvânt al ISU Prahova – în viața colegului nostru, maior Mihai Sorin Anca, pentru care, după 28 de ani de activitate în slujba țării, a sosit momentul trecerii în rezervă. În tot acest timp, a demonstrat profesionalism, onoare și devotament, fiind neobosit în toate misiunile pe care le-a desfășurat».

De asemenea, emoţii trăite şi la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești, unde a fost marcat momentul încheierii ultimei ture de serviciu de către plutonierul adjutant șef Balea Constantin, care și-a dedicat întreaga viață carierei de salvator, servind patria, cu devotament și responsabilitate, timp de aproape 30 de ani.
«Îi suntem recunoscători pentru toată dăruirea sa și suntem convinși că, în toți acești ani, a adunat experiențe și amintiri de neuitat. De la misiuni și intervenții dificile la momente petrecute alături de camarazii săi, la fel ca într-o familie, toate vor fi păstrate și, cine știe, vor fi povestite de colegul nostru urmașilor săi» (informare ISU Prahova).
De asemenea, tot la un moment al «despărţirii de vocaţie» se mai face referire şi atunci când este amintit faptul că «plutonierul adjutant şef George Mangu, de la Detașamentul de Pompieri Mizil, pompier experimentat, care și-a dedicat întreaga viață acestei nobile meserii, s-a pensionat.
« A ales să devină pompier în anul 1997, când a pășit pe porțile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești, iar până în prezent și-a servit patria cu devotament, dăruire și profesionalism. Ani de curaj, nopți nedormite și mii de intervenții rămân ca mărturie a devotamentului său» (Purtător de cuvânt, sublocotenent Andreia Ursachi).