• Un proiect care a generat dispute între aleși – aprobat
N.Dumitrescu
După o bună perioadă de contre, atât în ședințele de consiliu, cât și pe rețelele de socializare, între aleșii ploieșteni, respectiv între unii dintre conslierii locali și primarul Mihai Polițeanu, pe tema unor proiecte propuse de către edil, pare că pactul politic de la nivel local, inițiat de Virgiliu Nanu, în dubla sa calitate, de lider al social-democraților prahoveni și președinte al Consiliului Județean Prahova, a început să dea roade. Dovadă în acest sens este ședința Consiliului Local Ploiești de la sfârșitul săptămânii trecute, în care pe ordinea de zi a fost redepus, pentru discuții și votul în plen, unul dintre proiectele care a creat o ruptură, de dialog și colaborare, între edil și unii dintre consilierii locali, și care de această dată a fost votat. Este vorba despre aprobarea documentației necesare pentru amenajarea lizierei din apropierea UPG Ploiești, respectiv transformarea acesteia într-un parc modern. Așa cum anunțase edilul, acesta a fost gândit drept ”primul proiect care depășește standardele peisagistice de anii 80 în care este blocat Ploieștiul de 35 de ani”, acest spațiu verde, odată reabilitat, urmând să fie structurat pe șase zone de interes: spațiu multifuncțional pentru familii și tineri; spațiu educațional, cultural și de socializare; coridor verde pietonal și de tranzit; zonă de picnic și relaxare; un alt spațiu multifuncțional; zonă reprezentativă de intrare, costul total al investițiilor fiind estimat la 7.822.433,58 lei fără TVA. Totodată, în aceeași ședință au mai fost votate și alte două proiecte, ce țin tot de zona verde a orașului. Astfel, în cazul primului proiect, au fost aprobate studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru revitalizarea ecologică și modernizarea Parcului Memorial „Constantin Stere” -Bucov. Proiectul vizează decolmatarea lacului, consolidarea malurilor și o propunere peisageră care să transforme parcul într-un spațiu atractiv, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, valoarea lucrărilor fiind de 25,57 milioane lei (fără TVA). Iar cel de-al doilea proiect se referă la amenajarea zonei pârâului Dâmbu și a terenurilor adiacente, un proiect complex de ecologizare, reabilitare a malurilor și de amenajare peisagistică, proiect care, potrivit hotărârii, ”creează un coridor verde–albastru pentru pietoni, bicicliști și activități educative, fiind prevăzute inclusiv lucrări de împădurire și reîmpădurire în anumite zone”, valoarea totală a investiției fiind de 44,13 milioane lei (fără TVA). În calitate de inițiator al celor trei proiecte, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că urmează să se primească și proiectele tehnice: ”Ultimele două proiecte au fost gândite pentru depunere pentru finanțare europeană pe linia de investiții în infrastructura verde-albastră. În cazul proiectului care a fost respins inițial în Consiliul Local și care a atras dezbateri publice intense, cel cu liziera din zona UPG Ploiești, consilierul Mihai Apostolache a venit cu sugestia să încercăm să-l depunem și pe acesta pentru accesarea de bani europeni, pe aceeași linie de finanțare. Nu ne costă nimic să facem asta și poate chiar reușim să acoperim o parte din costuri în caz că proiectul va fi eligibil”.
***
De adăugat faptul că, deși pare că anunțatul protocol de colaborare între grupurile politice care fac parte din legislativul local și Mihai Polițeanu, ca primar independent, începe să-și vadă efectul, potrivit și scopului pentru care a și fost inițiat, de altfel, totuși, aleșii locali nu au băgat, definitiv, săbiile în teacă. Confirmarea a venit tot în ședința de la sfârșitul săptămânii trecute, când consilierii locali din singurul grup politic care îl susține necondiționat pe edil, respectiv din partidul ”Mișcarea noi, ploieștenii”, au fost înlăturați, prin vot, la propunerea unora dintre consilieri, din AGA de la toate societățile aflate în subordinea legislativului local. Despre gestul colegilor lor din Consiliul Local Ploiești, cei afectați au precizat: ”După ce au reproșat primarului lipsa dialogului, majoritatea din consiliul local PSD–PNL–AUR a pus pe masă trei proiecte fără nicio consultare și au eliminat reprezentanții ”Mișcării Noi, ploieștenii” din AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) SGU, Hale și Piețe și TCE. Nu pentru competență. Nu pentru rezultate. Doar ca să scape de oamenii care cer schimbare și transparență!”.