• Cauzele sunt instrumentate la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Ploieşti şi Câmpina
F.T.
Ieri, oamenii legii din cadrul IPJ Prahova au efectuat nu mai puţin de 15 percheziţii domiciliare în judeţ şi în Capitală, pentru documentarea a două dosare penale aflate în atenţia Parchetelor de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi, respectiv, Câmpina.
Prima speţă este detaliată de către reprezentanţii poliţiei prahovene astfel: «Lucrători din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară în Prahova şi în Capitală, la imobile utilizate de mai multe persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada iulie – septembrie 2025, persoanele în cauză ar fi comis mai multe infracțiuni de furt calificat din supermarketuri și centre comerciale din municipiile Ploiești și București, prin dislocarea sistemelor antifurt montate pe bunurile sustrase.
De asemenea, la data de 4 iunie 2025, unul dintre bănuiţi ar fi sustras produse alimentare dintr-un magazin din Ploiești și, pentru a-și asigura scăparea, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență asupra agenților de pază și a gestionarului unității.
Totodată, la data de 3 iulie 2025, în zona centrală a Ploieștiului, două persoane ar fi încercat, prin violență și amenințare, să sustragă bunuri de la o persoană, fără a-și atinge scopul, ca urmare a opoziției acesteia».
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 18.000 de lei, iar în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă. De asemenea, persoanele cercetate au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor.
În ceea ce priveşte al doilea dosar penal, instrumentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, tot IPJ Prahova menţionează faptul că « polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București și Câmpina, cercetările vizând săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic. Concret, în perioada mai – iulie a.c., o persoană este bănuită că ar fi falsificat mai multe extrase de cont, pe care ulterior le-ar fi prezentat unui operator economic, acesta din urmă fiind indus în eroare cu privire la efectuarea unor plăți și, în consecință, ar fi livrat mărfuri către persoana bănuită».
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 114.000 lei, două persoane fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru a fi audiate.