F.T.
Ieri dimineaţă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Prahova au pus în executare şapte mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Potrivit unei informări a poliţiei prahovene, descinderile au fost justificate de faptul că «în perioada iunie – septembrie a.c., mai multe persoane ar fi desfășurat activități de braconaj cinegetic, în fonduri de vânătoare din județele Prahova și Buzău.
Astfel, în urma percheziţiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe arme de vânătoare – deținute legal, o armă neletală – deținută ilegal, aproximativ 170 de bucăți de muniție letală – deținute ilegal, articole pirotehnice, aproximativ 200 de kilograme de carne de vânat, două dispozitive tip termoviziune și o cameră de vânătoare».
În urma descinderilor – la care au mai participat şi poliţişti din cadrul IPJ Buzău – şase persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.