F. T.

Ieri după-amiază, agenţi din cadrul Poliției Rutiere Prahova au instituit mai multe filtre rutiere pe DN 1, scopul fiind acela de a preveni producerea de accidente, dar şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă normele unui trafic civilizat – în mod deosebit pe fondul vitezei excesive.
În acest context, potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, se precizează faptul că, de la începutul anului şi până în prezent, pe şoselele din judeţ, din cauza vitezei excesive şi a neadaptării acesteia la condiţiile de drum, au avut loc 11 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a opt persoane, precum şi rănirea mai mult sau mai puţin gravă a altora 17.
De asemenea, în comunicatul poliţiei prahovene se recomandă: „pentru siguranța tuturor participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să respecte limitele legale de viteză aferente fiecărui sector de drum; să adapteze viteza în funcție de condițiile meteo și de trafic;să manifeste un comportament preventiv și responsabil în trafic”.