Florin Tănăsescu
Clasicii literaturii noastre nu prea au fost vizionari. Ba, dimpotrivă, chiar un pic sau mai mult defazaţi.
Luăm un prim exemplu la-ntâmplare: numitul Eugen Jebeleanu. Că doar el a scris: „Patria e ţărâna pe care o calc/E văzduhul pe care-l respir”. Nimic mai greşit, fiindcă nu respirăm drone! Iar ţărâna – adică pământul – nu prea ai voie să-l calci cum şi pe unde te taie capul.
În plus, tot sus-numitul poet a mai băgat în literatura noastră de cândva ceva gen: „Nu mai vrem Enola Gay!”.
(Pentru cei care n-au luat Bacul, amintim că aşa se numea avionul din care a fost lansată prima bombă atomică).
Drept e că nu-i nici urmă de aşa obiect zburător, dar bolta ţării e străbătută de zor de F 16, MIG-uri şi altele OZN-uri.
Ce-i drept, maestrul a nimerit-o cât de cât cu versurile: „Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă deasă…/Nu mai cunoaştem drumul către casă/Suntem uşori, şi ceaţa e ca fumul/Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?”.
Astea din urmă sunt – vorba aia, „mai actuale ca oricând” – şi se constituie drept circumstanţe atenuante, care vor fi aduse ca argument pentru menţinerea lui Jebeleanu pe linia de plutire a Literaturii române. Mai ales că seamănă, chiar dacă nu răsare, cu romanul „Călătorie la capătul nopţii” al franţuzului Celine!
Sărim la Arghezi. Ce rost mai au versurile „Unde sapa sapa locul/ Sare din pământ norocul”, nimeni nu ştie.
Doar companiile străine – sape, foraj, chestii, petrol…- dar asta e altă mâncare de peşte.
Plus că a mai băgat şi ceva anapoda rău cu vremurile: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”. Păi, cine mai citeşte azi, în afară de câte un rătăcit?
Fondanta pe coliva literaturii o pune chiar Blaga. Că zice filozoful: „şi nu ucid/cu mintea, tainele ce le-ntâlnesc/în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”.
Nu de alta, dar o primărie – din Arad, deocamdată – interzice depunerea de flori sau coroane taman la locurile de veci, pe motiv că poluează văzuhul cu drone.
Noroc că Blaga mai drege busuiocul, cu vorbe potrivite vremurilor de azi: „şi tot ce-i neînţeles/se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari”.
Coşbuc, fără dubiu, rămâne fie şi numai pentru: „Nu cerceta aceste legi/Că eşti nebun când le-nţelegi”.
