Anumite sancțiuni legate de sistemul RO e-TVA au fost suspendate din nou, urmând să se aplice acum de la 1 ianuarie 2026, potrivit unei Ordonanțe ce a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută, citată de Startup Café.
Este vorba despre Ordonanța nr. 22/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Aceasta prevede că anumite sancțiuni legate de e-TVA se amână până la data de 31 decembrie 2025.
Astfel, contribuabilii trebuie să știe că de la 1 ianuarie 2026: • cei care nu transmit un răspuns în termen de 20 de zile de la primirea Notificării de conformare e-TVA riscă amenzi între 1.000 și 10.000 de lei, în funcție de categoria în care se încadrează; • nefurnizarea sau furnizarea parțială a informațiilor pentru clarificarea diferențelor între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA și valorile completate de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prin decontul de taxă pe valoarea adăugată reprezintă indicator de risc fiscal privind nivelul de declarare al taxei pe valoarea adăugată; • se consideră că persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA prezintă un risc de rambursare necuvenită a TVA și dacă se regăsesc în cel puțin una dintre următoarele situații: a) nu transmit răspunsul la Notificarea de conformare RO e-TVA;b) există diferențe semnificative și nu au fost transmise informații și date complete și/sau concludente ca răspuns la «Notificarea de conformare RO e-TVA», ce pot conduce la restituirea unor sume necuvenite și concomitent existența riscului unor fapte de evaziune fiscală. Prin diferențe semnificative se înțeleg valorile care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 5.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA.
Pentru persoanele impozabile care aplică sistemul de TVA la încasare, această obligație trebuia să se aplice începând cu 1 august 2025.Totodată, a fost amânată și aplicarea sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei obligații. Decizia a venit în urma solicitărilor repetate din partea mediului de afaceri.