Vizitatorii pot din nou să urce în vârful turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, complet restaurate după incendiul care a devastat clădirea cu șase ani în urmă, informează AFP și Agerpres.
Cei care doresc să viziteze turnurile trebuie să urce 424 de trepte până în vârf, dar efortul este răsplătit: acoperișurile Catedralei Notre-Dame oferă una dintre cele mai frumoase priveliști, de 360 de grade, asupra Parisului. Suspendat după incendiul devastator din 15 aprilie 2019, traseul vizitei turnurilor a fost complet reorganizat și regândit pentru a deveni „o experiență care inspiră”, afirmă Marie Lavandier, președinta Centrului pentru Monumente Naționale din Franța (CMN).
Circuitul de vizitare, care durează aproximativ 45 de minute, începe cu turnul sudic, cu urcarea în clopotniță, anterior inaccesibilă pentru vizitatori, datorită construirii unei scări mari cu două rampe din stejar masiv.
Vizitatorii ajung apoi pe terasele care ating înălțimea de 69 de metri, apoi descoperă cele două clopote principale ale catedralei, dintre care unul este denumit „Emmanuel”, cu o greutate de peste 13 tone, care răsună doar la evenimente importante. Traseul trece apoi prin Curtea Cisternelor, care separă cele două turnuri și le permite vizitatorilor să arunce o privire spre „pădure”, șarpanta reconstruită după ce a fost devastată de flăcări. Coborârea se face prin turnul nordic. Vizitarea este puțin mai dificilă decât în cazul restului catedralei, deoarece a fost stabilită o limită de 400.000 de vizitatori pe an, în timp ce aproximativ 30.000 de persoane intră zilnic în clădirea construită în stil gotic.
Doritorii trebuie să cumpere un bilet online pe site-ul http://www.tours-notre-dame-de-Paris.fr. Pot intra maximum 19 persoane în același timp. Este necesară o bună condiție fizică. În timp ce vizita în celebra catedrală pariziană este gratuită, cea din turnurile acesteia costă 16 euro. Lucrările ce au vizat cele două turnuri au fost finanțate în cadrul fazei a doua a șantierului, cea de restaurare, cu o sumă de 552 de milioane de euro, potrivit Curții de Conturi de la Paris. Cele mai importante lucrări au fost deja finalizate, odată cu redeschiderea catedralei pe 8 decembrie 2024, urmată de deschiderea turnurilor.
„Ambiția noastră este acum să finalizăm restaurarea completă”, subliniază Philippe Jost.
Următoarele lucrări vizează renovarea absidei, la extremitatea estică a clădirii, dincolo de cor – locul din jurul altarului unei biserici, situat în prezbiteriu