F.T.

Ieri, un bărbat în vârstă de 35 de ani urma să fie prezentat unui procuror de caz, acesta fiind reținut luni, pentru comiterea infracțiunii de „distrugere în formă continuată”.
Concret, potrivit unei informări a poliției prahovene, „în data 22.09.2025, în jurul orei 15.00, bărbatul -în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din localitatea Mizil – ar fi distrus un aparat de tip slot machine și un televizor, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat parchetului pentru dispunerea unei alte măsuri”. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de „distrugere în formă continuată”.