F.T.
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu reprezentanți ai Direcţiei Silvice Prahova şi ai Gărzii Forestiere Ploiești au desfăşurat o acțiune privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase, pe raza orașului Sinaia.
«În urma controlului efectuat asupra stocului scriptic de material lemnos al unei societăți comerciale – informează IPJ Prahova -, s-a constatat că acesta nu corespundea cu stocul existent în depozit.
Astfel, un volum de 174,187 mc de lemn rotund și lemn de foc, din diferite specii, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor și predat în custodia Ocolului Silvic Sinaia.
În cauză a fost întocmit dosar penal, întrucât operatorul economic deținea în depozit un volum de material lemnos pentru care diferența dintre stocul scriptic și cel faptic, înregistrată în Sistemul Informațional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase, depășea limita legală de 20% raportată la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi».