F.T.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Prahova au continuat acţiunile preventiv -educative din cadrul campaniei «Ai dreptul la o viaţă liniştită!Lege e de partea ta!», desfăşurând, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe asemenea activități atât la Școala Gimnazială Vâlcănești, cât şi în incinta centrului cultural din localitate.
În acest context, «oamenii legii au interacționat cu femei și cu elevi de la clasele a VII-a și a VIII-a, purtând discuţii privind limitele răspunderii penale, formele de violenţă, ordinul de protecție și legislația în domeniu. De asemenea, au fost adresate recomandări utile în recunoașterea cazurilor de violență domestică, precum și cu privire la îndrumarea potențialelor victime către organele abilitate să intervină. S-a insistat în mod special asupra noutăților legislative în domeniul combaterii violenței în familie, respectiv asupra posibilității emiterii ordinului de protecție provizoriu și folosirii dispozitivelor electronice de supraveghere.
Astfel, prin discuții interactive, prezentări și materiale informative, oamenii au aflat care sunt drepturile lor, cum pot cere ajutor în situații de risc și ce măsuri legale există pentru a proteja victimele», se precizează într-o informare a IPJ Prahova.