N. D.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești anunță că ediția din acest an a campaniei “Let’s Do It, Romania!” se va desfășura sâmbătă, 20 septembrie a.c., în zonele situate în vecinătatea străzii Râfov, respectiv vecinătatea străzii Corlătești, în funcție de condițiile meteorologice. Precizând că Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune este organizator al campaniei “Let’s do it, Romania!”, la nivel județean, în legătură cu organizarea acțiunii menționate, reprezentanții municipalității au detaliat: ”Campania implică o mobilizare civică pentru natură și protecția mediului. Evenimentul “Let’s Do It, Romania!” – Ziua de Curățenie Națională 2025 – reprezintă o mișcare națională de voluntariat, axată pe protecția mediului, în special pe curățarea deșeurilor din natură. Municipalitatea a susținut constant această inițiativă națională, încă de la prima ediție a programului, contribuind activ la organizarea sa locală, cu sprijinul SC Transport Călători Express SA și al operatorului de salubritate Rosal Grup/Blue Planet. Deșeurile ce vor fi colectate în cadrul acțiunii care se va desfășura în Ploiești vor fi transportate și predate la Stația de Tratare Mecano-Biologică și Depozitul Ecologic Vitalia Servicii pentru Mediu Boldești-Scăeni. Invităm cetățenii municipiului Ploiești să se alăture acestei inițiative ecologice și să contribuie, prin implicare activă, la un oraș mai curat și un mediu mai sănătos! Participarea
este voluntară și gratuită! Punctul de întâlnire a voluntarilor este la Sala Sporturilor Ploiești, la ora 08.30, transportul spre zonele unde se vor desfășura activitățile de ecologizare urmând să fie asigurat de către municipalitate. Campania “Let’s Do It, Romania!” se va derula în intervalul orar 09.00-11.30”. Evenimentul menționat face parte din celebrarea Zilei de Curățenie Națională 2025, stabilită prin lege, care instituie a treia zi de sâmbătă din luna septembrie ca zi oficială dedicată curățeniei și protejării mediului în România.