Asociația Județeană de Fotbal Prahova a stabilit, în ședințele cu delegații echipelor, programul noului sezon din Liga a 4-a, care va fi organizat cu o serie compusă din 16 echipe.
Iată și programul primei etape în Liga a 4-a, cu mențiunea că sunt ceva „semne de întrebare „ cu privire la 1-2 echipe, care, dacă nu își vor plăti datoriile restante din sezonul trecut, riscă să fie excluse, săptămâna viitoare, când expiră termenul acordat de AJF.
Liga a 4-a, Etapa I, 23-24 august, program:
Petrosport Ploiești – Progresul Drăgănești
ACS Gherghița – FC Bănești
CS Nedelea – Tineretul Gura Vitioarei
AFC Brebu – Avântul Măneciu
CSO Comarnic – CS Mănești
CS Bucov – CSO Boldești
CS Valea Călugărească – CS Cornu
CS Câmpina – CS Vărbilău

De menționat că fotbalul județean prahovean revine la un format cu trei eșaloane valorice Liga a 5-a urmând să fie formată din două serii cu câte 16 echipe , iar Liga a 6-a va avea patru serii.