F.T.
Polițiștii prahoveni au desfășurat pe parcursul zilelor de 4 şi 5 august mai multe acţiuni de patrulare intensivă în județ, respectiv pe raza Ploieştiului, în Boldeşti-Scăeni şi pe DN1, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În timpul raziilor au fost controlate peste o sută de autovehicule și au fost efectuate zeci de testări cu aparatul etilotest.”Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic cinci conducători auto, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice două autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare ale acestora fiind retrase până la remedierea problemelor constatate”, informează IPJ Prahova.