F.T
O altă serie de 15 salvatori din cadrul ISU Prahova a plecat, ieri, spre oraşul Broșteni (județul Suceava), pentru a continua, altături de pompieri din cadrul altor Inspectorate judeţene din ţară, să îi ajute pe localnicii afectaţi de fenomenele meteo extreme care au afectat grav comunitatea locală din respectiva localitate.
„Această a doua misiune face parte dintr-un efort coordonat și integrat al tuturor forțelor angrenate în procesul de restabilire a stării de normalitate în această localitate”, se precizează într-un comunicat al reprezentanţilor pompierilor prahoveni.
Reamintim că acesta este al doilea echipaj prahovean care ajunge în zona calamitată din Suceava, primul fiind dislocat în urmă cu o săptămână.