Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a convocat ieri o reuniune a cabinetului de securitate cu intenția „ocupării totale a Fâșiei Gaza”, așa cum a informat un înalt oficial într-o întâlnire cu presa israeliană, informație confirmată pentru EFE de surse din cadrul biroului premierului.”Prim-ministrul va convoca o dezbatere de securitate privind continuarea luptelor și extinderea lor în zone unde se teme că ar putea fi ostatici. Forțele de securitate se opun manevrelor în locurile unde se află ostatici de teama de a le provoca daune”, se informa luni într-un comunicat la care EFE a avut acces, scrie Agerpres. ”Soarta este pecetluită: vom ocupa complet Fâșia Gaza”, a asigurat purtătorul de cuvânt al premierului Netanyahu în timpul întâlnirii cu presa israeliană, conform relatărilor ziarului Yedioth Ahronoth. ”Vor fi operațiuni inclusiv în zonele unde se află ostatici. Dacă șeful Statului Major nu este de acord, ar trebui să demisioneze”, a spus el, referindu-se la șeful armatei, Eyal Zamir, având în vedere opoziția aparatului de securitate israelian față de această măsură. Pe de altă parte, luni după-amiază, înainte de anunțul convocării reuniunii, presa locală a anunțat că șeful Statului Major, Eyal Zamir, și-a anulat vizita pe care o avea programată în Statele Unite. După ce au fost dezvăluite intențiile liderului, armata a răspuns cu un comunicat în care anunța anularea prelungirii serviciului, până acum în vigoare, pentru trupele terestre regulate începând din 2025. „S-a decis să le oferim soldaților un pic de spațiu pentru a respira”, se afirmă în comunicat, „în lumina luptelor intense din diferite sectoare ale forțelor armate din ultimii doi ani”.