Luiza Rădulescu Pintilie
Se stinge tainic lumina zilei și se topește-n candelele de vecernii
Se domolește larma încet, sub cumpăna-nserării,
Apusul de sfârșit de august se dezvăluie celest privirii
Și simt cum lasă loc tăcerii, speranței și amintirii
Iar inimii îi trimit scrisori de dragoste, încă înfloriți, chiar trandafirii.
O catedrală-mi pare, la colțul casei, mesteacănul cu scoarța alburie
Înveșmântându-l aidoma unei argintate foițe de hârtie
Grădina întreagă parcă scrie a sfârșitului de vară poezie
Iar ramuri, ultime frunze verzi și flori îngână o simfonie,
Pe portativul sufletesc de frumusețe, mirări și nostalgie.
În adumbrirea serii se-aud cântând privighetori
Cu trilul lor ce urcă, ecou înalt, până la nori,
Trimite toamna primele-i ruginii culori
Solie înspre ochii noștri privitori
Și risipindu-le sub pașii trecători.
Un poem va lua cu sine vara ce curând va pleca și un altul va scrie toamna pe-al vieții noastre manuscris
Fiecare răsărit ne va deschide fereastra către încă un vis
Fiecare apus ne va apropia de al stelelor călăuzitoare far aprins
Fiecare speranță ne va arăta calea înspre un alt orizont de atins
Și înspre o nouă visată fericire de trăit.
* * *
Apusul de sfârșit de august se dezvăluie celest privirii
Și simt cum, sub îmbrățișarea-i caldă, lasă loc tăcerii, speranței și amintirii
Iar inimii îi trimit scrisori de dragoste, încă înfloriți, chiar trandafirii.
(14 august 2025)
