Caraimanul Bușteni va activa în noul sezon în Seria Vest din Liga a 5-a sub comanda unui nou antrenor principal – Ciprian Geambazu, cel care îl înlocuiește pe brașoveanul Vasile Gherghe.
În vârstă de 48 ani, fost arbitru asistent până la nivelul ligii secunde, Ciprian Geambazu deține licența B UEFA el fiind și fondatorul clubului de juniori ACS Caraimanul Bușteni. La finalul săptămânii, în prima etapă a campionatului Ligii a 5-a, Seria Vest, Caraimanul Bușteni va întâlni pe teren propriu formația CS Varnița, cu Ciprian în postura de „principal”, premisele fotbalistice pentru clubul de la poalele Caraimanului fiind unele ”interesante”.