N. Dumitrescu

Unii dintre locuitorii din cartierele mărginașe ale Ploieștiului trăiesc, în această perioadă, un adevărat moment istoric. După decenii de promisiuni deșarte din partea acelora care s-au aflat la conducerea orașului, ploieștenii care locuiesc în cartierul Mitică Apostol văd, în sfârșit, echipe de muncitori angrenați în lucrări pentru introducerea de rețele pentru utilități mai mult decât normale pentru un oraș cu rang de municipiu, reședință de județ. Este vorba despre rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, inexistente până acum în acest cartier. Investiții promise și răspromise, inclusiv în urmă cu vreo doi – trei ani, abia acum conducerea Primăriei Ploiești putând vorbi, la timpul prezent, despre legarea cartierelor mărginașe la rețelele de utilități, confirmarea venind de la primarul Mihai Polițeanu. ”Noutăți din cartierul Mitică Apostol. Lucrările pentru introducerea rețelei de apă și a branșamentelor au început! După 35 de ani de vorbe! De asemenea, foarte curând vor începe și lucrările pentru introducerea rețelei de canalizare, racorduri, dar și pentru construcția unei microstații de epurare. La acest moment, din ce am văzut pe teren, lucrările înaintează într-un ritm bun. În ceea ce privește asfaltul, acesta e un proiect separat, care poate deveni realitate doar după finalizarea lucrărilor la canal-apă”, a precizat edilul ploieștean, care a menționat că lucrările pentru introducerea rețelei de alimentare cu apă în acest cartier se vor realiza în două faze distincte. Concret, în cazul primei faze, lucrările au început, deja, la limita nordică a cartierului, după care se va continua progresiv și pe străzile perpendiculare, finalizarea lor fiind prognozată în circa șase-șapte luni. În cazul celei de-a doua faze, lucrările vor viza zona de sud a cartierului, care vor dura aproape cinci luni. De precizat faptul că lucrările menționate fuseseră anunțate în urmă cu două luni, când primarul Mihai Polițeanu a precizat că investițiile din cartierul Mitică Apostol sunt incluse în programul ce vizează introducerea de rețele de utilități în zone din oraș care nu au beneficiat niciodată, până în momentul de față, de așa ceva. Mai exact, în luna iunie a.c., edilul anunța următoarele: ”Înainte de a prelua mandatul de primar, am vorbit ani de zile despre cartierele și străzile lipsite de canalizare și apă sau unde, în cazul cel mai bun, nu sunt făcute branșamente. Este vorba despre patru cartiere și circa 100 de străzi fără canalizare și /sau apă. Nu sună deloc bine această realitate în secolul XXI pentru un municipiu reședință de județ în UE, dar momentul acesta va fi istoric pentru Ploiești și pentru aceste cartiere și străzi! Niciodată în istoria acestor comunități sau familii din Ploiești nu a existat un sistem de canalizare funcțional și, parțial, nici măcar de apă curentă. Și nici nu a fost făcut mai nimic în acest sens până acum!”. În mod concret, programul investițiilor, așa cum a fost anunțat de către Primăria Ploiești, este următorul: rețea de canalizare – străzile Rafinorilor, Brădet, Smârdan și Palanca (zona Mimiu);străzile Corlătești, Ogorului și Lanului (zona Râfov); străzile Trâmbiței, Alexandru Machedon, Pictor Negulici, Alexandru Vlahuță, Căprioarei (zona Mihai Bravu) și Rucăr, Borangic, Tatra, Borzești, Popa Șapcă (zona Mărășești); rețea de apă: străzile Astrei și Fabricilor (Mimiu), Inului (Pictor Rosenthal) și strada Văii, în acest ultim caz conducerea Primăriei Ploiești menționând că va fi exclusă zona în care s-a constatat că este vorba despre construcții ilegale, fără autorizație de construire, acoperirea tuturor zonele și străzilor din Ploiești fără canalizare sau apă urmând să dureze peste cinci ani.