La Pedagogia învățământului primar și preșcolar, pe 80 de locuri s-au înscris 398 de candidați!
N. Dumitrescu
Cu profil unic la nivel național, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești rămâne de interes pentru cei care vor să devină studenții acestei instituții de învățământ superior și să obțină o diplomă de inginer în domeniu, confirmarea venind după rezultatele primei sesiuni de admitere în noul an universitar, cea de vară, organizată luna trecută. Astfel, la specializarea Ingineria Petrolului și Gazelor, din cadrul Facultății de Ingineria Petrolului și Gazelor, locurile fără taxă la învățământ cu frecvență, dar și la învățământ cu frecvență redusă s-au ocupat 100%, fiind scoase la concurs 100 de locuri la învățământ cu frecvență și 50 de locuri la frecvență redusă. Dar, potrivit purtătorului de cuvânt al UPG Ploiești, conf. univ.dr. Mirela Dulgheru, la sesiunea de admitere din această vară, cea mai căutată specializare a fost Pedagogia învățământului primar și preșcolar, de la Facultatea de Litere și Științe, unde pe cele 80 de locuri scoase la concurs s-au înscris…398 de candidați! Oferta academică a UPG Ploiești în noul an univesitar a cuprins 32 de programe de licență și tot atâtea programe de masterat, în domenii tehnice, economice și umaniste, în total fiind anunțate 3.700 de locuri pentru licență, master și doctorat, atât fără taxă, cât și cu taxă. Conform primului set de rezultate, mediile candidaților admiși la sesiunea de vară au fost destul de mari. Astfel, la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor, prima medie în cazul candidaților admiși la specializarea Inginerie de petrol și gaze a fost 9,45 iar ultima 7,91; la Pedagogia învățământului primar și preșcolar prima medie a fost 9,78 iar ultima 9,36, iar la Pedagogie – prima medie de admitere a fost 9,81 iar ultima 8,68. Pentru a doua sesiune de admitere la UPG Ploiești, pentru locurile care au rămas neocupate, înscrierile candidaților au început pe data de 1 august a.c., care se pot face on-line 24/24 pe platforma electronică a universității până pe 4 septembrie a.c., și între orele 0.00-13.00 în data de 5 septembrie, respectiv la punctele de înscriere de la sediul universității, de luni până vineri, între orele 9.00 – 13.00, în perioada 1-5 septembrie, afişarea primului set de liste cu candidaţii admişi pe locuri fără taxă, cu taxă şi candidaţi în aşteptare fiind anunțată pentru 5 septembrie. La concursul de admitere din acest an, pentru ciclul universitar de licenţă, se ia în considerare media obţinută de candidat la examenul de bacalaureat, care constituie criteriul de admitere, iar media generală minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5,00. Locurile rămase libere și care au fost scoase la concurs pentru sesiunea de admitere din luna septembrie sunt următoarele: Facultatea de litere și științe:programul de studii Limba și literatura engleză, limba și literatura franceză – 14 locuri fără taxă, 92 cu taxă; Informatică – 12 locuri fără taxă, 35 cu taxă; Administrație publică – două locuri fără taxă, 24 cu taxă. Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie: Prelucrarea petrolului și petrochimie -13 locuri fără taxă, 31 cu taxă, iar la programul în limba engleză 14 locuri fără taxă și 32 cu taxă; Controlul și securitatea produselor alimentare – 15 locuri fără taxă, 20 cu taxă; Ingineria și protecția mediului în industrie – 12 locuri fără taxă, 51 cu taxă. Facultatea de Științe Economice: Merceologie și managementul calității – 24 locuri cu taxă; Economia comerțului, turismului și serviciilor – 51 locuri cu taxă; Finanțe bănci – 35 locuri cu taxă; Contabilitate și informatică – două locuri fără taxă, 63 cu taxă; Cibernetică, statistică și informatică de gestiune – 17 locuri fără taxă, 27 cu taxă; Management – 40 locuri cu taxă; Economie – 5 locuri fără taxă, 50 cu taxă. Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică: Inginerie mecanică – 31 locuri fără taxă, 37 cu taxă; Ingineria designului de produs – 5 locuri fără taxă, 23 cu taxă; Electromecanică – 3 locuri fără taxă, 28 cu taxă; Automatică și informatică aplicată – 9 locuri fără taxă, 26 cu taxă; Calculatoare – 6 locuri fără taxă, 23 cu taxă; Inginerie economică în domeniul mecanic – 18 locuri fără taxă, 30 cu taxă. Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor: Transportul, depozitarea și distribuirea hidrocarburilor – 12 locuri cu taxă; Ingineria resurselor petroliere – un loc fără taxă, 22 cu taxă.